Se apropie momentul finalizării fuziunii. Cum se împarte puterea în marele PNL, la Cluj

Se apropie momentul finalizării fuziunii. Cum se împarte puterea în marele PNL, la Cluj
În cursul lunii următoare se va desfăşura penultima etapă a procesului fuziunii PNL-PDL. Cu excepţia vârfului partidului, unde tandemul Gorghiu-Blaga va rămâne la comandă până după alegerile parlamentare, în toate organizaţiile PNL se va pune punct sistemului de conducere bicefal.

La Cluj procesul trecerii la comandă unică a fost devansat de Marius Nicoară, care a demisionat din funcţia de copreşedinte PNL în urmă cu doar câteva zile. În fapt, el a încercat să evite momentul cel puţin delicat în care Buda urma să fie alesul, în detrimentul său, pentru a primi comanda unică a organizaţiei judeţene a PNL Cluj.

Conform protocolului, comanda organizaţiilor judeţene revine reprezentantului fostei organizaţii mai puternice din punct de vedere electoral la ultimele alegeri la care cele două formaţiuni componente au participat separat înainte de fuziune, în cazul Clujului, aceasta fiind fosta organizaţie PDL.

Daniel Buda

Acelaşi protocol, însă, ar grijă să mai atenueze măcar o parte dintre frustrările, nu lipsite de temei, ale vechilor liberali, care se plâng că „la Cluj ne-a încălecat PDL". Astfel, acesta spune că, dacă unul din cele două foste partide preia funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene, celălalt fost partid primeşte conducerea organizaţiei municipiului reşedinţă de judeţ.

Aşa se face că, deşi Cluj-Napoca a fost întotdeauna principalul fief al PDL în judeţ, iar primarul municipiului provine tot din fostul partid portocaliu, viitorul unic preşedinte al PNL Cluj-Napoca va proveni din rândul vechilor liberali, iar acesta va fi actualul copreşedinte al organizaţiei municipale, Dan Tarcea.

Dincolo, însă, de prevederile protocolului, preluarea comenzii unice a organizaţiei municipale de către Tarcea, pe de o parte, îi oferă proaspătului viceprimar şi autoritatea politică necesară funcţiei, pe de altă parte, se potriveşte cu mai vechea decizie a încă actualului copreşedinte PNL Cluj-Napoca din partea vechiului PDL, fostul viceprimar Radu Moisin, de a o lăsa mai moale cu activitatea politică în favoarea activităţii profesionale, odată cu obţinerea statutului de asociat într-o importantă casă de avocatură clujeană.

Dan Tarcea

În restul localităţilor din judeţ, acolo unde PNL are primar, acesta va deveni automat preşedintele organizaţiei locale de partid, în timp ce în localităţile în care nu există primar PNL, şef unic al organizaţiei locale va deveni reprezentantul fostului partid mai puternic la ultimele alegeri la care PNL şi PDL au participat separat.

Conform aceluiaşi protocol, la toate nivelurile, funcţiile numărul doi la comandă, cele de prim-vicepreşedinte, vor aparţine reprezentanţilor celuilalt fost partid decât cel care a dat preşedintele.

Ultimul tandem care va mai rezista o vreme în funcţie va fi tocmai duetul Alina Gorghiu - Vasile Blaga, care va continua să conducă partidul în această formulă până după alegerile parlamentare, la viitoarea Convenţie Naţională, care mai mult ca sigur va fi organizată undeva la începutul anului viitor şi care va alege unicul preşedinte PNL pentru următorii patru ani.

Comenteaza