Se ascute războiul celor două tururi. PSD bravează, dar poate fi învins cu propriile arme

Se ascute războiul celor două tururi. PSD bravează, dar poate fi învins cu propriile arme
A părut o bravadă ieftină declaraţia dată de Liviu Dragnea unei televiziuni de casă privind un ipotetic boicot al alegerilor locale din partea PSD în cazul schimbării legislaţiei electorale. Ulterior, însă, se pare că a reluat ideea şi într-o discuţie cu şeful său politic de la Bruxelles, Martin Schulz. Culmea este că, dacă vrea Cioloş, chiar ne-am putea alege, la vară, primarii în două tururi de scrutin.

„În acest context, preşedintele Dragnea a menţionat şi faptul că adversarii politici ai PSD fac presiuni mari asupra guvernului pentru ca legislaţia electorală să fie modificată prin ordonanţă de urgenţă, ceea ce este inacceptabil din partea PSD, care ia în calcul inclusiv boicotarea alegerilor locale", se spune în comunicatul transmis de social-democraţi, ulterior întâlnirii pe care liderul de partid condamnat penal în primă instanţă a avut-o cu şeful socialiştilor europeni, Martin Schulz.

Într-un asemenea scenariu fantezist nu pare dispus să creadă nici măcar liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, care califică ameninţarea cu boicotarea alegerilor drept „un mod elegant de a atrage atenţia". „Domnul Dragnea a prezentat poziţia partidului. E o reacţie la ceea ce fac cei din PNL, un mod elegant de a atrage atenţia asupra intenţiei abuzive de a schimba legea cu patru luni înaintea alegerilor", a comentat Lăpuşan.

Cu toate acestea, el a evitat să spună clar de ce ar deranja PSD sistemul mult mai democratic al alegerii primarilor (şi eventual şi al preşedinţilor de consilii judeţene) în două tururi de scrutin, alegând să folosească aceeaşi placă veche cu recomandarea Comisiei de la Veneţia.

„Era corect să se fi făcut această modificare, anul trecut, când s-a votat noua lege electorală, când Alina Gorghiu nici măcar n-a fost interesată de subiect şi a lipsit la vot, iar Vasile Blaga a votat pentru alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.

Problema e că nu mai putem modifica legea acum, cu câteva luni înainte de alegeri, pentru că există o recomandare a Comisiei de la Veneţia, care spune că nu e bine să modifici legislaţia electorală cu mai puţin de un an înaintea alegerilor. Mi se pare o acţiune nesimţită a PNL, după ce au votat în bloc pentru forma actuală a legii, să vină acum s-o schimbe pentru că aşa le-a ieşit lor din nişte sondaje.

Ăsta e un subiect de campanie, o acţiune strict politică, legată doar de interesele PNL, fără vreo legătură cu strada. Să lase ipocrizia şi spă vină cu lucruri serioase pentru bunul mers al ţării. Cetăţenii nici măcar nu-s interesaţi de asemenea subiecte, altele sunt problemele care îi preocupă şi la aceste probleme ar trebui să vină PNL cu soluţii", a declarat Lăpuşan.

Culmea este că indiferent de recomandarea Comisiei de la Veneţia, de părerea Curţii Constituţionale sau chiar de o eventuală opoziţie majoritară în parlament la o asemenea modificare, la începutul verii am putea să ne alegem primarii în două tururi de scrutin.

Totul depinde de premierul Dacian Cioloş, care deja a făcut paşi apăsaţi în spate faţă de refuzul, aparent intransigent, iniţial faţă de solicitarea PNL, odată cu semnalele pro-modificarea legii venite, mai întâi de la preşedintele Curţii Constituţionale şi, mai important, ulterior de la Cotroceni.

Dacă premierul tehnocrat va fi dispus să facă faţă previzibilelor acuzaţii cum că ar face jocuri politice şi, mai mult ca probabil, unei moţiuni de cenzură depuse de PSD, ar putea modifica legea electorală printr-o ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial suficient de târziu (spre exemplu undeva pe final de aprilie), astfel încât să nu mai existe timpul necesar, până la alegeri, pentru a fi dezbătută şi votată în parlament legea de aprobare sau de respingere a ordonanţei.

După alegeri, ordonanţa ar putea fi respinsă în parlament sau, în cazul în care va fi adoptată, contestată la Curtea Constituţională şi, eventual, declarată neconstituţională, pentru că ar fi prea târziu, nimeni nu ar mai fi dispus să anuleze şi apoi să refacă alegerile.

În fond, nu s-ar întâmpla altceva decât o învingere a PSD cu propriile arme, pentru că strategia ar fi o copie la indigo a celei folosite de social-democraţi în septembrie 2014, când au dat celebra ordonanţă (dovedită ulterior, dar tardiv, neconstituţională) nr. 55 care a dat liber la racolat primari pentru fostul prezidenţiabil Victor Ponta.

Comenteaza