Sorin Grindeanu, în fața membrilor PSD: „Mai bine o opoziţie cu voce, decât o guvernare cu capul plecat!”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 19:38
- Politica
- Ascultă știrea
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, că partidul nu mai poate fi ţinut captiv în timp ce se distruge sistematic baza lor socială.
Social-democratul a acuzat propaganda de dreapta a încercat să facă din PSD alibiul perfect pentru toate crimele economice şi sociale din această perioadă, scrie news.ro.
”Eu şi majoritatea dintre dumneavoastră credem că a bălti la guvernare în actuala formulă este o capcană politică mortală pentru Partidul Social Democrat. Mai bine o opoziţie cu voce, decât o guvernare cu capul plecat!”, a spus Sorin Grindeanu în cadrul evenimentului ”Momentul Adevărului”.
El a mai arătat că ”PSD nu mai poate fi ţinut captiv în timp ce se distruge sistematic baza lor socială”.
”Degeaba eşti primul partid – cu 45% pondere în Coaliţie, dacă eşti blocat să îţi iei măsurile pentru care ai fost votat”, a subliniat Grindeanu.
Liderul PSD a subliniat că PSD a intrat de bună-credinţă în această construcţie politică gândită iniţial ca un scut împotriva populismului.
”Suntem singurul partid de stânga într-o coaliţie cu partide de dreapta. Am vrut să fim parte a soluţiei şi să reparăm anumite greşeli din trecut pentru care aveam partea noastră de responsabilitate. Lupta cu extremismul a fost însă abandonată de a doua zi, iar de 10 luni vedem un război continuu împotriva PSD şi a oamenilor de stânga. Un război dus din interiorul coaliţiei de guvernare al cărui singur efect a fost tocmai creşterea taberei extremiste”, a arătat Grindeanu.











