Tăriceanu, atac la Iohannis şi opoziţie: Incită la proteste, creând un climat de talibanism
"Partidele de opoziţie, din păcate, îşi fac un titlu de glorie în a respinge în bloc orice propunere a coaliţiei de guvernare, iar reprezentanţi ai unor instituţii ale statului ajung în punctul în care incită la proteste de stradă, inclusiv la nivelul preşedintelui României. Este un climat de talibanism, în care discuţiile despre proiecte pe termen lung ale României, cum este şi cazul acestei strategii, sunt greu de realizat", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul unui eveniment despre revizuirea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României, desfăşurat la Guvern.
El a mai spus că, în ultima perioadă, a observat "cu îngrijorare" o polarizare excesivă a zonei politice, a scenei politice, cât şi a societăţii româneşti, în ansamblul ei.
Totodată, Tăriceanu a dat ca exemplu strategia dezvoltării durabile adoptată în 2008.
"Strategia (dezvoltării durabile a României - n.r. din 2008) a fost rezultatul unui efort început de fostul preşedinte Ion Iliescu şi de premierul Adrian Năstase, continuat şi finalizat în timpul mandatului pe care l-am avut şi la care au participat cei mai importanţi specialişti ai României. Acest efort s-a bucurat de un larg sprijin politic şi inclusiv opoziţia de la acea vreme a înţeles să participe constructiv la realizarea acestei strategii. Un astfel de sprijin larg este, după părerea mea, obligatoriu, pentru că o astfel de strategie trebuie urmărită dincolo de ciclurile electorale, indiferent de partidele care se succed la putere", a adăugat Tăriceanu.