Tişe: "Voi cere deblocarea posturilor pentru Spitalul Judeţean" VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Sep 2013, 15:11
- Politica
- Ascultă știrea
Politicianul a explicat că va face interpelări către ministrul Sănătăţii pentru deblocarea posturilor.
"Când s-au blocat angajările, sănătatea a fost exceptată, deci legea îi permite ministrului sănătăţii să deblocheze posturile. Voi face interpelări în acest sens", a arătat senatorul clujean, în cadrul unei conferinţe de presă.
Există un deficit de 500 de asistente şi infirmiere la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj, susţin sindicaliştii din sănătate. În secţiile Terapie intensivă şi Chirurgie, o asistentă ajunge să îngrijească şi 40 de bolnavi pe tură. Sindicaliştii anunţă proteste dacă situaţia nu se va remedia.
UPDAtE Tişe şi-a mai anunţat intenţia de a obţine bani pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) prin... lege. „Am înţeles că se cer bani din fondul de rezervă la dispoziţia premierului pentru finalizarea pistei. Fără a contesta utilitatea şi importanţa pistei, apreciez că SRU este cel puţin la fel de important şi, dacă pentru pistă se poate, nu văd de ce nu s-ar putea şi pentru spital. Ca atare, voi formula un proiect de lege, la care voi anexa cele 11.000 de semnături adunate pentru susţinerea SRU, prin care voi cere bani din fondul de rezervă al guvernului, 150 de milioane de euro, eşalonat. Aştept ca proiectul meu să fie susţinut de toţi parlamentarii USL de Cluj, care în campanie afişaseră la intrarea în Floreşti un banner uriaş cu textul: «Aici vom construi Spitalul Regional de Urgenţă». SRU din Cluj este cel mai avansat dintre toate SRU din ţară. Celelalte n-au încă terenurile, al nostru e singurul care poate trece la licitaţia pentru execuţie", a afirmat Tişe.
Citeşte materialul integral aici.