Trei posibili candidaţi la preşedinţie vin, mâine, la Cluj

Trei posibili candidaţi la preşedinţie vin, mâine, la Cluj
Trei posibili candidaţi la preşedinţia României sunt aşteptaţi să vină, mâine, la Cluj.

Mihai Răzvan Ungureanu va participa la lansarea candidatului clujean al Partidului Forţa Civică (PFC) pentru alegerile europarlamentare. Evenimentul va avea loc la ora 15. MRU a anunţat de mai multe ori că vrea să candideze la preşedinţie la toamnă.

În campania electorală de atunci, s-ar putea duela cu Victor Ponta sau/şi Răzvan Popescu Tăriceanu. Aceştia vor fi de asemenea în Cluj mâine şi vor lua parte la exerciţiul "Dacian Viper", la Câmpia Turzii.

"Atât Victor Ponta, cât şi Călin Popescu-Tăriceanu sunt mari amatori ai aeronavelor de luptă, astfel că mâine vor avea ocazia să fie la bordul unor avioane F16, identice cu cele pe care Statul Român se va baza, începând cu 2015", scrie ziar15minute.net.

Şase avioane americane F-16 zboară, timp de o săptămână, în spaţiul aerian românesc. Avioanele vor decola de la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii în cadrul unui exerciţiu româno-american. Reprezentanţii Forţelor Aeriene Americane spun că exerciţiul nu are legătură cu evenimentele din Ucraina şi că a fost planificat de un an. Piloţii români, obişnuiţi cu bătrânele MIG-uri, vor avea ocazia să piloteze avioane F-16, de tipul celor care vor înzestra armata română în mai puţin de doi ani.

Comenteaza