TU DECIZI! Cât mai contează numele trecute de partide pe listele de candidaţi?

Ca aproape de fiecare dată, principalii competitori politici şi-au negociat la sânge şi aproape până în ultimul moment listele de candidaţi. Din nou n-au lipsit „paraşutaţii” de la centru, cum n-au lipsit nici frustrările celor rămaşi pe dinafară.

Toate aceste zbateri nu par a avea, însă, nici un rost pentru alegătorul român, care pare că s-a resemnat cu ideea că Parlamentul României e mai degrabă o masă amorfă ghidonată de liderii de partide şi prea puţin o colecţie de oameni cu personalitate, opinii, principii şi coloană vertebrală.

O simplă analiză a ocupanţilor locurilor aşa-zis eligibile din judeţul Cluj ne arată că principalele două forţe politice au adoptat strategii diferite. Dacă liberalii mizează pe nume consacrate, chiar ale unor aşa-zis „dinozauri", cum ar fi Marius Nicoară, Florin Stamatian, Adrian Oros sau Tudor Ştefănie, social-democraţii, în ton cu noua, tânăra şi neexperimentata lor conducere, aruncă în luptă iluştri necunoscuţi, precum Vasile Ilea sau Cristina Burciu sau un tânăr cu oarecare notorietate, liderul organizaţiei, Horia Nasra, care, însă, n-a demonstrat, până acum, prin absolut nimic că ar merita să-i reprezinte pe clujeni la Bucureşti.

Lipsa de „personal" îi fac e pe cei din PMP să defileze cu un singur nume cu oarecare sonoritate, şeful filialei, fostul consilier judeţean Rareş Rusu. Acelaşi lucru e valabil şi în cazul ALDE, cu singura menţiune că acolo a existat, totuşi, o competiţie internă, câştigată, previzibil, de Steluţa Cătăniciu în dauna fostului viceprimar de Turda, deputatul Mircea Irimie.

PRU a copiat reţeta fostului PPDD şi a cules de pe jos tot ce-a căzut de pe masa celor mari. Aşa a ajuns partidul lui Bogdan Diaconu să folosească drept port-stindarde la Cluj pe Alexandru Cordoş ieşit din graţiile organizaţiei PSD pe motiv de DNA şi pe fostul sindicalist ajuns la al şaselea partid din portofoliu, Mircia Giurgiu.

În ce-i priveşte pe cei de la UDMR, ei îmbină „dinozaurii", precum Laszlo Attila, cu „sângele tânăr" reprezentat de Csoma Botond şi Hegedus Csilla. Dar la ei schimbarea a apărut mai degrabă ca urmare a ieşirii din scenă, mai mult sau mai puţin benevolă, a lui Mate Andras Levente şi mai vechii pensionări politice a lui Eckstein-Kovacs Peter. Oricum, Uniunea reprezintă, ca întotdeauna, un caz aparte, aceasta având cel mai fidel şi sigur bazin electoral, prea puţin influenţat de numele şi CV-ul candidaţilor.

Tot un caz particular este şi PUSR, partid care a rămas consecvent politicii sale de a păstra uşile partidului zăvorâte pentru orice personaj care a mai fost posesorul vreunui carnet de partid, propunând exclusiv oameni noi, în special din zona activiştilor civici, a aşa-zişilor „ong-işti". La Cluj apar câteva nume cu o oarecare notorietate, precum cel al protestatarilor de serviciu Mihai Goţiu şi Adrian Dohotaru , sau chiar cu o activitate civică extrem de respectabilă, cum e cazul lui Emanuel Ungureanu. Totuşi, partidul care se pretinde a fi anti-sistem n-a avut curajul de a-şi asuma un candidat, Bogdan „Bob" Rădulescu, actor care a avut îndrăzneala de a fluiera, aproape la modul propriu, în biserică.

Cum spuneam, nici de data aceasta clujenii n-au scăpat de candidaţi venetici şi ne referim la „paraşutatul lui Vasile Blaga", Sorin Moldovan din PNL. Cât priveşte capitolul „frustraţi", acesta este ilustrat de cei doi candidaţi PRU menţionaţi mai sus, dar în această categorie poate fi inclusă şi fostul ministru Aurelia Cristea, trecută forţat pe linie moartă de noua conducere a social-democraţilor clujeni.

În afara UDMR, pentru toate celelalte formaţiuni politice chinurile facerii listelor de candidaţi s-au dovedit aproape copleşitoare, ţinând ascunse de ochii lumii până aproape în ultimul moment ipotezele de lucru. Şi totuşi, aparenta atenţie mărită acordată listelor de candidaţi pare a ţine exclusiv de interesele mai degrabă meschine de partid şi de orgoliile personale ale unora care se vor mort-copt cocoţaţi în Palatul Parlamentului, nu de alta, dar istoria post-decembristă a demonstrat cu prisosinţă că numele candidaţilor are un impact tinzând spre zero, comparativ cu sigla partidului pe care îl reprezintă, în decizia de vot a alegătorului român.

Inclusiv la cele două scrutine la care s-a folosit pseudo-uninominalul votul s-a dovedit a fi aproape eminamente politic. Iar dezinteresul tot mai accentuat al puţinilor alegători care mai merg la urne pentru identitatea personală a celor pe care îi votează nu e deloc inexplicabil, în condiţiile în care, cu extrem de rare excepţii, timp de patru ani, aleşii naţiei nu fac altceva decât să voteze „după deget".

Sociologul Ioan Hosu e de părere că vom avea de-a face cu un vot personalizat, numai că persoanele pentru sau împotriva cărora se va vota vor fi, ca de fiecare dată, reprezentanţii exponenţiali de la centru ai partidelor si nicidecum candidaţii care vor popula listele. „După 1990, în România s-a vot pro sau contra unor persoane de la vârful partidelor, pro sau anti-Iliescu, pro sau anti-Năstase, pro sau anti-Băsescu, pro sau anti-Ponta.

Acum am ajuns în aceeaşi logică, se va vota pro sau anti-Cioloş, pro sau anti-Dragnea. Ca de fiecare dată, şi acum vor conta liderii politici centrali şi prea puţin figurile de pe liste. Nu contează primordial listele de nume, care nu sunt decât nişte liste negociate politic la nivel local şi central, contează figura centrală, Cioloş, Dragnea, Băsescu, Tăriceanu, aşa-zisele «locomotive» în jurul cărora se concentrează mesajele politice. Singura variabilă care a apărut anul acesta în plus va fi pro sau anti-tehnocraţi", a opinat Hosu.