UDMR: Strategia MAI, ofensatoare şi stigmatizantă la adresa comunităţii maghiare
Potrivit unei rezoluţii a Grupului UDMR din Camera Deputaţilor transmis, miercuri, România nu poate considera ca sursă de pericol cea mai mare minoritate naţională de pe teritoriul său.
"Strategia MAI, lansată de curând în dezbatere publică, este ofensatoare şi stigmatizantă la adresa comunităţii maghiare din România, enumerând manifestările sale publice cu caracter paşnic şi democratic pentru autonomie drept manifestări periculoase, de aceeaşi factură cu cele rasiste, xenofobe, extremiste şi intolerante. România nu poate considera ca sursă de pericol cea mai mare minoritate naţională de pe teritoriul ei", se arată în documentul citat.
Potrivit acestuia, grupul UDMR din Camera Deputaţilor respinge cu maximă fermitate această "clasificare incriminatoare, prin care aspiraţiile legitime şi democratice ale comunităţii maghiare sunt considerate surse de pericol la adresa siguranţei publice".
"O astfel de restricţionare a drepturilor şi libertăţilor noastre nu poate fi inclusă ca măsură în strategia unei ţări care este de opt ani membră a Uniunii Europene", se mai arată în document.
Reprezentanţii UDMR spun că ei presupun că la baza acestei clasificări se află lipsa de informare a MAI "privind formele de autonomie existente în Europa".
"După Revoluţia din 1989, comunitatea maghiară din România şi-a exprimat dorinţa de a obţine autonomie culturală şi teritorială pe cale paşnică, prin iniţierea de dialog şi dezbatere publică cu societatea majoritară, utilizând instrumentele democraţiei participative. În scopul realizării acestor obiective, niciun maghiar nu a fost şi nu va reprezenta nici pe viitor vreun pericol pentru siguranţa publică din România", se mai menţionează în rezoluţie.
De asemenea, reprezentanţii UDMR susţin că autorităţile responsabile pentru siguranţa publică din România "nu pot considera o dezbatere publică paşnică sau manifestarea democratică a dezideratelor unei comunităţi, fie ea minoritară sau majoritară, drept un pericol sau act care trebuie combătut".
Manifestările xenofobe care au ca scop "obţinerea autonomiei unor regiuni pe criterii etnice" reprezintă o ameninţare permanentă "asupra climatului de siguranţă şi bunăstării cetăţenilor", potrivit Strategiei Naţionale de Ordine Publică 2015 - 2020, supusă dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne.