Un clujean se revoltă în PSD

Un clujean se revoltă în PSD
Senatorul PSD de Maramureş, clujeanul Sorin Bota, se înscrie în rândul celor care se ridică împotriva conducerii partidului şi cere congres. El face acest lucru prin intermediul unei scrisori deschise, despre care spune că a redactat-o în urma discuţiei cu „mai mulţi colegi”.

Bota şi-a însoţit scrisorea deschisă de un preambul, intitulat „Declaraţie de presă", în care invită „la o discuţie serioasă a modului în care e condus PSD-ul de către actualul BPN, care a lăsat resursa umană din partid pe locul 2 şi întreaga expertiză a fost înlocuită de experţii abonaţi la banul public". „Consider că există o lipsă totală de viziune politică, de strategie şi comunicare. Avem vectori de imagine necarismatici, care vorbesc de toate şi despre nimic", adaugă Bota. El îşi încheie preambulul cu o invitaţie la dialog. „Acum e vremea dialogului. Fuga de răspundere şi ascunderea în spatele guvernării nu este o soluţie", spune Bota.

„Prezidenţialele din 2014 au reprezentat cel mai sever eşec al unui candidat susţinut de PSD", este premisa de la care porneşte scrisoarea deschisă. Apoi urmează un dur rechizitoriu al guvernării Ponta. „Guvernarea PSD, în pofida unor rezultate notabile, a reflectat aceeaşi stare de permanentă improvizaţie şi derută ideologică. Am avut 34 de miniştri care s-au perindat prin funcţii, cei mai mulţi fiind paraşutaţi fără o consultare prealabilă a partidului. Guvernele noastre şi-au făcut un titlu de glorie din adoptarea unor măsuri liberale, iar măsurile de sprijin social, atât de necesare, au fost percepute drept «pomeni electorale». A fi de stânga a devenit ceva stânjenitor pentru guvernările Ponta, parcă mereu în căutarea altui electorat decât cel propriu. Toate aceste lucruri s-au putut întâmpla pentru că partidul a devenit anexa guvernării, ideologia - un moft, iar viaţa şi democraţia de partid - inclusiv departamentele partidului şi Consiliul Naţional - au fost puse între paranteze. Grupurile parlamentare, atât de importante în momentele decisive, au fost ignorate în mod sistematic, numirile în funcţii de conducere fiind făcute pe criterii subiective şi în mod netransparent. Din cel mai democratic partid din România, PSD a ajuns, cu actuala conducere, un partid al fricii, tăcerii şi complicităţilor vinovate", se spune în documentul menţionat.

Senatorul clujean nu ezită să agite pericolul scindării partidului. „Rămânerea la guvernare este obiectivul nostru comun, însă el nu poate continua să fie un pretext pentru politica pumnului în gură, a excluderii celor incomozi şi a privării membrilor de partid de dreptul fundamental la dezbatere şi competiţie de idei. În loc să arătam că am înţeles mesajul dat de români la vot şi că ne reformăm partidul, răspunsurile întârzie, tensiunile se acumulează, centrifugarea partidului a început, iar apelul la unitatea partidului sună tot mai fals. Pe zi ce trece, majoritatea parlamentară care susţine guvernarea PSD se fisurează. Spectrul unei lungi perioade de opoziţie şi al spargerii partidului este unul iminent, iar riscurile privind viitorul partidului sunt mai mari decât oricând. PSD se va reforma şi redemocratiza, sau se va scinda. Fie se va adapta noilor exigenţe ale oamenilor, fie va cădea, treptat, în irelevanţă", avertizează Bota.

În încheierea misivei, el menţionează ceea ce apreciază a fi „un pachet minim de măsuri, ca ultimă şansă de a opri criza profundă pe care partidul o traversează". Astfel, Bota cere: „efectuarea unei analize obiective a cauzelor care au dus la pierderea alegerilor şi stabilirea responsabilităţilor, inclusiv în cazul votului din diaspora; revenirea în partid a membrilor noştri excluşi la sfârşitul anului trecut şi crearea unei comisii de pregătire şi organizare a congresului care să includă reprezentanţii tuturor curentelor din partid, care să genereze o dezbatere internă autentică şi să se garanteze alegeri interne corecte cu toţi membrii de partid, conform Statutului PSD".

Apropiat al liderului PSD Victor Ponta, şeful PSD Cluj, Remus Lăpuşan, pune gestul lui Bota pe seama unor frustrări personale. „Săptămâna viitoare vom avea Comitet Executiv, în care vom analiza şi vom discuta din nou, inclusiv cu colegii din grupurile parlamentare. În PSD este libertate totală de exprimare, drept dovadă tocmai scrisoarea deschisă a domnului Sorin Bota şi alte scrisori deschise ale altora. Fiecare e liber să spună ce gândeşte, important e ca toată lumea să tragă în aceeaşi direcţie şi să nu joace teatru. Îl înţeleg pe domnul Sorin Bota că e nemulţumit, pentru că a vrut să fie ministru, dar nu s-a putut", a comentat Lăpuşan.

 

Comenteaza