Un europarlamentar clujean acuză Comisia Europeană

Un europarlamentar clujean acuză Comisia Europeană
Europarlamentarul clujean Daniel Buda a acuzat Comisia Europeană de exces de zel pentru demararea procedurii de infringement împotriva României în cazul aşa-numitei legi a supermarketurilor.

„Preocuparea fermierilor de astăzi este legată în principal de valorificarea produselor la prețuri acceptabile care să le permită supraviețuirea pe piață. Marile lanțuri de magazine alimentare, în special din Vestul Europei, au un parteneriat strâns cu fermierii locali, ceea ce este un lucru foarte bun.

România a implementat acest concept prin legea 150/2016, astfel încât comercianții urmează să achiziționeze anumite produse provenite din lanțul scurt de aprovizionare. Acesta implică un număr limitat de operatori economici angajați în activitatea de dezvoltare economică, precum și relații strânse între producători, procesatori și consumatori.

CE a dat dovadă de exces de zel în acest caz, demarând proceduri de infringement pe care le apreciez însă la limita legalității tratatelor. Mentionez că prin legea adoptată nu se limitează prezența produselor agroalimetare europene pe raftul comercianților din România. Astfel, nu este vorba de un obstacol în calea comerțului intracomunitar iar această lege trebuie aplicată în mod cert în România", a declarat, marţi, Daniel Buda. El spune că o asemenea procedură nu trebuie să sperie ţara noastră.

„Sunt câteva sute de proceduri de infringement lansate de CE, care nu întotdeauna probabil că înţelege anumite lucruri şi particularităţi din statele membre, dar sunt absolut convins că autorităţile din România vor lămuri suficient de bine CE astfel încât această procedură să fie oprită. Deci, procedura de infringement nu trebuie să sperie pe nimeni, dat fiind faptul că există câteva sute de proceduri de infringement pe care Comisia le lansează împotriva statelor membre", a apreciat eurodeputatul PNL.

Acesta consideră că asemenea practici există şi în alte ţări ale Uniunii Europene şi că este nevoie de un tratamenmt similar şi în cazul României.

„Vreau să cred că această procedură e generată de o insuficientă înţelegere din partea Comisiei a prevederilor legale, care de altfel dacă se impun, pot să fie şi modificate. Un lucru e cert şi anume că aşa cum se întâmplă în alte ţări precum Belgia Franţa, Germania producătorii locali trebuie să aibă posibilitatea de a-si valorifica produsele în cadrul lanţului scurt de aprovizionare.

Nu înţeleg de ce o lege poate să funcţioneze foarte bine în Belgia, Spania, Germania şi aceleaşi prevederi au un tratament diferit în România. Este vorba mai degrabă de o lipsă de clarificare a acestor probleme şi instituţiile abilitate vor face clarificări astfel încât să se înţeleagă că nu e vorba decât de a fi actori pe aceeaşi piaţă, în aceleaşi condiţii", este de părere Buda.

Europarlamentarul clujean a mai abordat o altă temă de mare interes pentru fermierii români, şi anume lipsa participării la formele asociative. Aceasta este una din cele mai mari probleme a fermierilor din ţara noastră. Dacă în România gradul de asociere în agricultură este de 10%, la nivelul UE media de organizare este de 65% iar în ţări precum Franţa, Olanda sau Germania este de peste 97%.

România deţine peste 3,7 milioane de ferme mici care reprezintă 96,7% din totalul exploataţiilor agricole dar care, din păcate, nu au capacitatea nici de a accesa mai uşor fonduri europene, nici de a negocia un preţ mai bun al produselor, nici de a-şi promova mai bine produsele în ţară şi în străinătate şi nici nu pot intra în rândul marilor retaileri, târguri sau magazine, a subliniat Buda.

CE a decis, recent, să demareze o procedură de infringement împotriva României, din cauză că normele noastre naţionale privind comercializarea cu amănuntul a produselor agricole și alimentare contravin legislației Uniunii Europene.

Este vorba de marii comercianți cu amănuntul cărora li se cere, în România, să achiziționeze cel puțin 51% din produsele alimentare și agricole de la producătorii locali. Acest fapt pune probleme legate de libera circulație a mărfurilor, în opinia oficialilor CE.

Această procedură implică mai multe etape: de la sesizarea nerespectării directivelor europene, a ajungerii în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și până la impunerea unei amenzi (sumă forfetară ori penalitate cu titlu cominatoriu) către statul membru. În prima etapă a declanșării procedurii, CE redactează o "scrisoare de punere în întârziere" pe care o transmite statului respectiv și în care sunt precizate încălcările legislației comunitare. Scrisoarea reprezintă deschiderea formală a procedurii de infringement.

Cea de-a doua etapă constă în posibilitatea statului membru de a se apăra. Această etapă se numește "Observațiile statului membru" și are drept scop protecția intereselor statului respectiv. Totuși, statul nu poate invoca nicio prevedere, practică sau circumstanță existentă din dreptul intern pentru a justifica neconformarea cu legislația comunitară. Următoarea etapă o reprezintă "Avizul motivat", adică ultima avertizare a CE înaintea sesizării CJUE, avertizare ce vine în lipsa observațiilor statului membru sau în cazul în care acestea sunt considerate nesatisfăcătoare.

Urmează "Răspunsul statului membru" la avizul motivat, deci măsurile întreprinse de către stat pentru a se conforma cu avizul Comisiei. Termenul de conformare este stabilit de aceasta din urmă, iar dacă statul nu face modificările necesare, Comisia sesizează CJUE pentru a se începe procedura contencioasă. În cazul în care Curtea soluționează cazul în favoarea Comisiei, statul este obligat să conformeze legislația internă cu cea europeană.

Dacă nici după aceasta statul nu se conformează, atunci îi este impusă de către Curte plata unei sume forfetare ori a unor penalități cu titlu cominatoriu până la îndeplinirea obligațiilor precizate în prima hotărâre. Penalitățile sunt propuse de către Comisia Europeană, însă decizia privind cuantumul lor aparține CJUE, potrivit eurostiri.eu.

Europarlamentarul Daniel Buda a fost prezent marţi la Satu-Mare, unde a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului, alături de viceprimarii PNL Satu Mare, Doina Feher și Adrian Albu.

Comenteaza