Vasile Dîncu crede că războiul se apropie. Anunțul făcut de ministrul Apărării

Vasile Dîncu crede că războiul se apropie. Anunțul făcut de ministrul Apărării
| Foto: g4media.ro

Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dîncu, a afirmat că pare tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat în Ucraina dacă vor continua provocările din regiunea Donbass.

„Din nefericire, intrăm pe un scenariu pe care atât Federaţia Rusă, cât şi Ucraina, îl negau, pentru că apăruse deja ca fiind un prognostic legat de deteriorarea situaţiei din Donbas şi după aceea de un pretext pentru ca Federaţia Rusă să intervină în Ucraina.

Nu credea foarte multă lume că acest scenariu se va realiza, însă, din nefericire, chiar acest lucru pare să fie din ce în ce mai vizibil, deşi observăm că discursul Federaţiei Ruse merge în direcţia încercării de a linişti lumea, de a arăta că se retrag, dar, pe de altă parte, e acest dublu discurs, în realitate se întâmplă altceva”, a declarat Vasile Dîncu.

Social-democratul spune că „suntem într-o situaţie destul de complicată în acest moment”.

„Se pare că este tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat în Ucraina, dacă continuă provocările din Donbas”, a adăugat Dîncu.

Senatorul PSD de Cluj a precizat că, la Conferinţa de Securitate de la München, preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a arătat că există încă pericolul unui conflict armat.

„Există încă pericolul pentru conflict armat în Ucraina şi acest lucru l-a arătat foarte clar şi preşedintele Zelenski, care a fost aici, la Munchen şi a discutat, spunând printre altele că se simte singur, că de fapt noi îi spunem că sunt porţile deschise în NATO, dar nu poate să intre şi a cerut sprijin”, a mai spus ministrul Apărării.

Comenteaza