Vicepremierul Kelemen Hunor: „Bugetul de stat este în construcție. Discuțiile nu sunt finalizate”

Vicepremierul Kelemen Hunor: „Bugetul de stat este în construcție. Discuțiile nu sunt finalizate”
| Foto: Facebook/Kelemen Hunor

Bugetul de stat pe 2021 este deocamdată în construcţie, discuţiile nu sunt finalizate, iar cel mai important este ca acesta să fie echilibrat, ţintit spre dezvoltare, investiţii, locuri de muncă, a declarat, luni, vicepremierul Kelemen Hunor.

„Bugetul este în construcţie. Miniştrii discută cu Ministerul de Finanţe. Important este să avem un buget echilibrat şi ţintit spre dezvoltare, investiţii, creare de locuri de muncă şi economie sustenabilă. Sigur că există amendamente, aceste amendamente vor fi discutate în coaliţie şi în Guvern, în aşa fel încât în Parlament să existe deja un proiect de buget bine conturat.

Miniştrii vor intra în toate detaliile necesare. În acest moment, până acum, discuţiile nu sunt finalizate la nivelul Guvernului, cu Ministerul de Finanţe, nu vrem să intrăm în speculaţii", a afirmat vicepremierul, la finalul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare, potrivit Agerpres.

Conform acestuia, ţinta de deficit bugetar trebuie să fie undeva în jur de 7%, ceea ce înseamnă că pentru dezvoltare banii trebuie folosiţi foarte eficient şi din programele operaţionale.

„De la bugetul naţional, pentru investiţii, poate, anul acesta vor fi mai puţini bani decât doreşte fiecare autoritate locală", a explicat Kelemen Hunor.

Comenteaza