Vicepreşedintele Comisiei Juridice a deputaţilor explică de ce nu a votat modificările Codului Penal

Vicepreşedintele Comisiei Juridice a deputaţilor explică de ce nu a votat modificările Codului Penal
Vicepreşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor e clujean şi explică de ce nu a votat în "marţea neagră" a modificărilor din Codul Penal - modificări ce au fost aprobate în lipsa voturilor "contra".

Steluţa Cătăniciu (USL) e vicepreşedintele Comisiei Juridice din Senat şi, întrebată de Adrian Papahagi în platoul emisiunii "Clujul în Realitate" de la Realitatea TV Cluj de ce nu a votat în "marţea neagră" aşa cum a numit el ziua când au fost aprobate modificările din Codul Penal, a recunoscut: nu s-a putut documenta, aşa că a preferat să nu voteze.

"Nu am avut posibilitatea să intru în posesia raportului comisiei şi mi-am permis să nu votez", a spus Cătăniciu, adăugând că "cred că ne-am ambalat prea mult" pe subiectul acestor modificări.

Amintim, Comisia juridică a aprobat în decembrie, în şedinţă secretă, legea amnistiei, care a intrat în plen fără ca raportul comisiei juridice să fie public.

Proiectul iniţiat de către deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun a fost analizat în Comisia juridică, în condiţiile în care la lucrările comisiei au participat un sfert din totalul de 27 de membri. La data dezbaterilor din plen raportul nu figura nici pe site-ul Comisiei, nici pe cel al Camerei Deputaţilor.

 

Amintim, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, la jumătatea lunii trecute, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Codului penal care au fost aprobate de Camera Deputaţilor. Decizia a fost luată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, convocate de preşedintele ICCJ.

"Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legal constituite, au hotărât sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi la Legea pentru modificarea art. 253/1 din Codul penal", se arată într-un comunicat de presă al ICCJ.

Camera Deputaţilor a adoptat în decembrie un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. Vezi aici detalii despre modificări

 

Comenteaza