Foto Procesiune de Rusalii în centrul Clujului. Tradiție și rugăciune la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt/ Traseu și program complet
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:15
- Religie
- Ascultă știrea
Clujenii sunt invitați duminică, 31 mai 2026, să participe la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, un eveniment cu profundă semnificație religioasă și comunitară, care marchează sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.
Mitropolitul Andrei Andreicuț va săvârși duminică, 31 mai 2026, slujba Vecerniei plecării genunchilor, în cadrul tradiționalei Procesiuni de Rusalii organizate în centrul municipiului Cluj-Napoca.
Evenimentul începe la ora 17.00, pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde vor participa preoți din parohiile clujene, credincioși din municipiu, dar și din localitățile învecinate.
De la ora 18.00, procesiunea va porni din fața Catedralei și va urma traseul: Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Unirii (prin spatele Bisericii Sfântul Mihail) – B-dul Eroilor – Piața Avram Iancu, revenind apoi la Catedrală.
În fruntea alaiului se vor afla toaca, crucea, felinarele, ripidele, praporii și icoana, urmate de diaconi, soborul preoților, ierarhii bisericii, elevi, studenți și credincioși. Pe parcurs vor fi făcute trei opriri, în cadrul cărora se vor rosti ectenii speciale.
După încheierea procesiunii, în fața Catedralei Mitropolitane vor fi rostite rugăciuni pentru natură, iar Mitropolitul Andrei Andreicuț va rosti un cuvânt de învățătură adresat credincioșilor.
Autoritățile locale anunță măsuri de restricționare a traficului în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, pentru buna desfășurare a evenimentului. Poliția și jandarmeria vor asigura ordinea publică pe durata procesiunii.
După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane vor fi rostite rugăciuni pentru natură, iar la final Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei va rosti un cuvânt de învăţătură.
Evenimentul de Rusalii rămâne una dintre cele mai importante manifestări religioase ale comunității ortodoxe clujene, reunind ierarhi, preoți și credincioși în celebrarea Cincizecimii, moment care marchează, în tradiția creștină, Pogorârea Duhului Sfânt și începutul Bisericii ca realitate vie în lume.













