Proiectul "ReThinking Someș", Gold Prize la Arhitecture Madrid
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Oct 2025, 12:27
- Administraţie
- Ascultă știrea
Proiectul "ReThinking Someș" continuă să aducă recunoaștere internațională: după nominalizarea la prestigiosul premiu european EUmies Award, a câștigat Gold Prize la Arhitecture Madrid Awards 2025, în categoria Arhitectură și Planificare Urbană.
"Acest premiu confirmă valoarea unei viziuni de dezvoltare care pune accent pe spații publice de calitate, conectate cu natura și prietenoase. Este o direcție spre care Clujul merge tot mai hotărât. Felicitări echipei PRÁCTICA, partenerilor Planwerk, colegilor implicați din Primăria Cluj-Napoca și tuturor celor care au contribuit la transformarea Someșului într-un reper de urbanism sustenabil", a declarat deputatul PNL, Ovidiu Cîmpean.
Malurile Someșului din Cluj-Napoca au fost modernizate printr-un amplu proiect finanțat din fonduri europene, cu scopul de a reconecta orașul cu râul. Proiectul, numit „Rethinking Someș”, a transformat malurile intravilane ale râului în spații publice moderne și zone de agrement. Lucrările au vizat o suprafață de aproximativ 146.500 mp, pe mai multe tronsoane. Costurile totale au fost de 133,9 milioane lei, fără TVA.











