Ce să NU faci de Sfântul „Moș” Nicolae? Tradiții și obiceiuri
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Dec 2022, 16:20
- Religie
- Ascultă știrea
În tradiţia populară, ziua de Sfântul Nicolae este cea care marchează începutul iernii. Se mai spune că, pe 6 decembrie, este şi ziua în care moşul îşi scutură barba şi aşa începe şi prima ninsoare.
Credincioşii respectă de Sfântul Nicolae o serie de obiceiuri şi tradiţii, atât religioase cât şi transmise din bătrâni pe cale orală. În Ajun, copiii, precum şi unii adulţi, îşi pun ghetuţele lustruite în dreptul uşii pentru ca Moş Nicolae să le umple cu daruri sau, dimpotrivă, să le lase o nuieluşă în cazul în care nu au fost cuminţi de-a lungul anului. Tradiţia datează din vechime, când în mănăstiri se agăţau şosete pline cu scrisori pentru sfânt. Pentru comunităţile tradiţionale, 6 decembrie este considerată prima zi de iarnă şi, dacă ninge, se spune că Moş Nicolae îşi scutură barba.
Conform credinţei populare, în această noapte sfântă cerurile se deschid pentru muritori, care l-ar putea zări pentru o clipă pe Sfantul Nicolae, aşezat în dreapta Domnului. Tot în această zi se pun în apă crenguţe de măr, pentru ca acestea să înflorească, dovedind iertarea tuturor greşelilor, iar fetele încep pregătirile pentru Crăciun. Ele fac plăcinte, în timp ce băieţii se adună în cete şi fac repetiţii pentru plecarea cu colindul. În spiritul acestei zile de sărbătoare, de Moş Nicolae sunt oferite cadouri copiilor şi săracilor, fiind o zi a carităţii pentru majoritatea creştinilor.
Seara de 5 decembrie este pentru toţi copiii prilej de emoţie. Cu grijă îşi curăţă cizmele sau ghetele şi le aşează aproape de uşă sau de fereastră, în aşteptarea lui Moş Nicolae. Potrivit tradiţiei, celor cuminţi, moşul le aduce dulciuri, iar celor neascultători, o nuieluşă. Totodată, există obiceiul să se pună în apă crenguţe de pomi fructiferi în casă, lângă icoane, care să înflorească de Anul Nou. În funcţie de crenguţa care a înflorit, se aşteaptă recolta de fructe în noul an.