Creştinii îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii 40 de Mucenici

Creştinii îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii 40 de Mucenici
reştinii ortodocşi îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii 40 de Mucenici, soldaţi romani care, pentru credinţa lor, au fost omorâţi în vremea împăratului Licinius, din porunca guvernatorului Agricola, 9 martie fiind şi ziua în care s-a păstrat tradiţia de a se prepara şi împărţi mucenici, copţi sau fierţi.

Sfinţii 40 de Mucenici au pătimit în oraşul Sevastia din Armenia, în vremea lui Licinius (307-323), împăratul roman de Răsărit. La praznicul Sfinţilor 40 de Mucenici se oficiază Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul sau a Darurilor mai înainte sfinţite, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Cei 40 de mucenici, originari din Capadocia (Asia Mică), erau ostaşi în Legiunea a XII-a Fulminata, staţionată la Melitene (Armenia) şi condusă de guvernatorul Agricola. Împăratul Licinius, după ce în anul 313 a semnat împreună cu Sfântul Constantin cel Mare, cumnatul său, Edictul de la Mediolanum (Milano de astăzi), prin care se acorda libertate religioasă creştinilor, a pornit o prigoană împotriva creştinilor din partea de răsărit a Imperiului Roman, în urma unui conflict de interese cu augustul Occidentului.

În armata romană exista obiceiul ca principalul cult să fie adresat împăratului. Cei 40 de ostaşi romani din Legiunea a XII-a Fulminata au refuzat să se jertfească împăratului şi zeilor, motiv pentru care au fost întemniţaţi, iar opt zile mai târziu au fost judecaţi. Sfinţii mucenici au mărturisit pe mântuitorul Hristos cu toată credinţa şi tăria sufletească şi de aceea au fost omorâţi, spune părintele Stoica.

Numele celor 40 de Sfinţi Mucenici sunt Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.

Soldaţii au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să stea toată noaptea în mijlocul unui lac din apropierea Sevastiei. Pe când se aflau în mijlocul apei, unul dintre ei, ieşind din lac, a fost băgat în apă caldă şi a murit. Văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostaşii care erau de pază acolo a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat.

A doua zi, trupurile soldaţilor au fost arse, o parte din cenuşă fiind aruncată în apă, iar alta, cumpărată de creştini de la cei ce i-au ucis. Osemintele lor, câte au mai rămas în cenuşă, au fost găsite în prima jumătate a secolului al V-lea de credincioasa Pulcheria, sora împăratului Teodosie al II-lea (408-450), într-o capelă în pământ, în afara zidurilor Constantinopolului, unde fusese odinioară casa şi grădina unei diaconiţe cu numele de Eusebia şi deasupra cărora se construise o biserică mai mare, în cinstea martirului Thyrus.

O parte din aceste moaşte se află în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare, din provincia Pont (Asia Mică). În această capelă au fost înmormântaţi Sfinţii Vasile cel Mare, Macrina cea Tânără, sora arhiepiscopului Cezareii Capadociei, şi Emilia.

 

Comenteaza