Eparhia de Cluj-Gherla: Papa Francisc rămâne o figură luminoasă, un păstor al iubirii și al unității
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Apr 2025, 20:50
- Religie
- Ascultă știrea

Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla a transmis un mesaj la aflarea veștii morții Papei Francisc.
”Cuprinși de întristare, dar luminați de lumina Învierii Domnului nostru Isus Cristos, am aflat de trecerea la Casa Tatălui Ceresc a Sfântului Părinte Papa Francisc.
Pentru noi, credincioșii greco-catolici, el rămâne o figură luminoasă, un păstor al iubirii și al unității, cel care a pășit cu smerenie pe pământul Blajului și a ridicat la cinstea altarelor pe cei șapte episcopi martiri ai Bisericii noastre.
Memoria vizitei sale, a cuvintelor rostite și a gesturilor de apropiere față de suferințele și jertfa Bisericii Greco-Catolice din România, vor rămâne pentru totdeauna vii în inimile noastre.
Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-l primească în Împărăția Sa, cu milostivire și dragoste. În tradiția Bisericii noastre se spune că acela care trece la Domnul în perioada pascală este primit direct în Rai - iar noi nădăjduim că sufletul Sfântului Părinte Papa Francisc se odihnește acum în lumina lui Cristos cel Înviat.
În aceste momente și pentru perioada următoare să ne rugăm ca întreaga Biserică să rămână în unitate, sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu și sub ocrotirea Maicii Sfinte”, a transmis Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a transmis următorul Comunicat:
Sfântul Părinte Papa Francisc, Urmașul Sfântului Petru și Episcopul Romei, a trecut la cele veșnice, astăzi, 21 aprilie 2025, Sfântul Scaun Apostolic al Romei devenind astfel vacant.
Din încredințarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în vederea unei practici liturgice unitare și uniforme în Biserica noastră, pe întreaga durată a vacanței Scaunului Apostolic, Ierarhia va fi pomenită la Sfânta Liturghie și la celelalte oficii liturgice în formularea:
„Pe / Pentru Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, pe / pentru Preasfințitul Episcopul nostru….”.
Până la înmormântarea Sfântului Părinte, în toate bisericile greco-catolice vor fi trase clopotele la ora 12:00, iar la toate Sfintele Liturghii, după ectenia stăruitoare, înainte de Heruvic, se va rosti ectenia morților pentru odihna cea veșnică a Sfântului Părinte Papa Francisc.
Toți preoții sunt rugați să celebreze câte o Sfântă Liturghie pentru odihna sufletului Sfântului Părinte. Domnul să-i facă parte cu dreptii și să-l primească în Împărăția Sa!
+ Cristian Crișan
Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică