Hramul mănăstirii de la Cheile Turzii a fost celebrat
- Scris de Nicu Mitrea
- 09 Aug 2023, 11:47
- Religie
- Ascultă știrea
De sărbătoarea “Schimbarea la Față a Domnului” a fost celebrat hramul mănăstirii de la Cheile Turzii. Au participat la eveniment zeci de credincioși.
Pe altarul de vară al așezământului monahal, în data de 6 august 2023, în jurul orei 10:00, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte: protopopul de Turda, părintele Alexandru Rus, starețul Mânăstirii Cheile Turzii, protosinghelul Siluan Timbuș, duhovnicul Mânăstirii Florești, protosinghelul Visarion Pașca, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți invitați.
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură,intitulat „Fața Ta, Doamne căutăm”, în care le-a vorbit credincioșilor prezenți despre metodele prin care omul poate vedea fața lui Dumnezeu încă din această viață: identificarea și atașarea de oamenii rugăciunii, starea de permanentă trezvie și dobândirea conștiinței de „copil al lui Dumnezeu”, potrivit Mitropolia Clujului.
La finalul slujbei, părintele stareț a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, iar un grup de credincioase din parohia Salva, județul Bistrița-Năsăud, au interpretat pricesne închinate Maicii Domnului.
Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a sute de pelerini, unii dintre aceștia îmbrăcați în straie populare.
Mănăstirea Cheile Turzii, una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Transilvania
Mănăstirea Cheile Turzii, numita și Noua Mănăstire a Petridului sau Mănăstirea Schimbarea la Față, este o mănăstire de călugări de la Petreştii de Sus, județul Cluj, și este una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Transilvania. Istoricul Gheorghe Moldovan, originar din aceste locuri, datează începuturile mănăstirii în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Mult timp așezământul monahal a fost un centru de cultură, destinat educării copiilor şi tinerilor din zonă, conform sursei citate.
În 1998, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, a fost reluată construcţia așezământului monahal. În prezent, pe lângă biserica nouă, există un paraclis, un corp de chilii şi anexe. Biserica mare a fost sfințită la data de 6 august 2016, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Așezământul monahal păstrează spre închinare particele din moaștele Sfintilor Cuvioși Sila, Paisie si Natan, de la Mănăstirea Sihastria Putnei.
Starețul mănăstirii este protosinghelul Siluan Timbuș.