ÎPS Andrei Andreicuț le-a transmis credincioșilor tradiționalul mesaj de Paști. În cuvântarea sa, Mitropolitul Clujului a vorbit despre dragostea față de cei din jurul nostru
Reabilitarea, restaurarea și introducerea în circuitul turistic a Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca va dura circa 5 ani și va costa peste 56 de milioane de lei, bani din fonduri europene și guvernamentale.
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a oferit persoanelor nevoiașe aflate în evidența Sectorului social-filantropic și misionar al Eparhiei, 400 de pachete cu alimente neperisabile pentru sărbătorile de iarnă.
ÎPS Andrei Andreicut a transmis tradiționalul mesaj de sărbătorile de iarnă, Crăciunul și Anul Nou și i-a îndemnat pe credincioși să cultive pacea, armonia și buna înțelegere.
Sâmbătă, 11 noiembrie, în ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Mina, părintele a slujit în Parohia din cartierul clujean, cu prilejul hramului bisericii.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
De sărbătoarea “Schimbarea la Față a Domnului” a fost celebrat hramul mănăstirii de la Cheile Turzii. Au participat la eveniment zeci de credincioși.
Pentru marcarea împlinirii a 17 ani de existență a Mitropoliei Clujului, un sobor de șapte ierarhi, în frunte cu ÎPS Mitropolit Andrei, vor săvârși, sâmbătă, Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană.
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în colaborare cu Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși și cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, organizează la Cluj-Napoca, în perioada 26-27 august 2022, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Recomandări: