La peste 3000 de cazuri zilnice, Patriarhul Daniel cere ridicarea „măsurii discriminatorii” de interzicere a pelerinajului de la Iași
- Scris de Ziua de Cluj
- 09 Oct 2020, 21:20
- Religie
- Ascultă știrea
Patriarhul Daniel consideră că interzicerea pelerinajului la Sfânta Parascheva pentru credincioșii care nu locuiesc în Iași este o „măsură disproporționată, discriminatorie”, care a fost luată „fără o consultare prealabilă”.
Înaltpreasfințitul speră că „se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași”. Vineri seara, aproximativ 300 de credincioşi s-au adunat în fața Catedralei Mitropolitane din Iași, cerând să se renunțe la restricţii.
„Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu toți credincioșii ortodocși care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iași. Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română”, se arată într-un comunicat semnat de Patriarhul Daniel, publicat vineri seară pe site-ul Basilica.ro.
Şeful DSU Raed Arafat atrage atenţia asupra faptului că, atât la locul pelerinajului, cât şi în timp ce oamenii se deplasează spre şi dinspre locul pelerinajului riscul de infectare cu noul coronavirus este foarte mare. Acesta mai spune că o întoarcere a deciziei ar fi un astrict politică şi ar fi în defavoarea directă a populaţiei.
Arhiepiscopia Iaşilor s-a pregătit intens pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ținând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare, precizează sursa citată.
Patriarhul susține că această pregătire temeinică şi cooperarea cu autoritățile locale erau „o garanție că pelerinajul de la Iași sau apropiatul pelerinaj de la București, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios”.
„Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu. Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial. Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente”, mai spune Patriarhul Daniel.