Mesajul IPS Andrei la începutul Postului Nașterii Domnului: "Perioadă de primenire spirituală"

Mesajul IPS Andrei la începutul Postului Nașterii Domnului: "Perioadă de primenire spirituală"

IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a adresat clerului și credincioșilor un cuvânt pastoral la începutul Postului Nașterii Domnului.

Perioadă de primenire spirituală

Miercuri, 15 noiembrie 2023, începe Postul Crăciunului, care ține până pe  24 decembrie 2023. În acest timp preocupările noastre duhovnicești în mod normal ar trebui să ne facă mai buni. E adevărat că pentru Crăciun ne pregătim și din punct de vedere material, făcându-ne rost de cele necesare sărbătorii, dar pe primul loc trebuie să rămână pregătirea spirituală. Colindăm, facem rost de pom frumos, ne preocupăm de cei săraci, dar să nu uităm de suflet. Frumusețea creștinului, pe care și-o procură pentru Nașterea Domnului, „e omul cel tainic al inimii întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând și liniștit, care e de mare preț înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3, 4).     

Sufletul și-l curățește omul prin spovedanie. La utrenia din 23 decembrie cântăm: „Pe mine cel ce am ajuns peșteră de tîlhari, arată-mă, Doamne, Cel ce în peșteră Te-ai născut, locaș al Tău și al Tatălui și al dumnezeiescului Tău Duh”.  

Sufletul este o colibă întunecată și Vasile Voiculescu, în poezia „Colind”, ne spune cum îl luminăm: prin Spovedanie și Împărtășanie. „În coliba-ntunecată/ Din carne și os lucrată/ A intrat Hristos deodată./ Nu făclie ce se stinge,/ Nu icoană ce se frânge,/ Ci El Însuși, trup si sânge/ Preschimbat pentru făptură/ Într-o scumpă picătură.” Iar în ultima parte a poeziei ne dă un îndemn contaminant: „Și noi, Doamne, ne-am sculat/ Colibele-am curățat/ Uși, ferestre, toate-s noi,/ Doamne, intră și la noi”.

Perioada postului ne ajută să facem această lucrare minunată. De aceea ne gândim la toți cei dragi, la dumneavoastră care veți citi aceste rânduri, dorindu-vă un post cu multă liniște și pace sufletească.

†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

Mesajul IPS Andrei la începutul Postului Nașterii Domnului: "Perioadă de primenire spirituală"

Comenteaza