Postul Crăciunului 2019. Zilele cu dezlegare la pește și vin

Postul Crăciunului 2019. Zilele cu dezlegare la pește și vin

Credincioșii au intrat vineri în Postul Crăciunului. Postul care precede sărbătoarea Nașterii Domnului durează 40 de zile, dar este mai permisiv decât cel al Paștelui, fiind multe zile cu dezlegare la pește și vin.

Perioada de post începe în 15 noiembrie şi se încheie pe 24 decembrie. În Postul Naşterii Domnului, timp de 40 de zile, credincioşii respectă o serie de reguli stabilite pentru această perioadă ce amintește de postul patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Aşa cum aceştia au postit în vederea venirii lui Mesia, tot astfel se cuvine să întâmpinăm şi noi naşterea lui Hristos.

Începând cu prima zi a postului, nu se mai fac nunţi și nici petreceri până după Anul Nou. Postul înseamnă trecerea printr-o perioadă de rugăciune, căinţă şi mărturisire a păcatelor de înfrânare, de răbdare şi de iertare. Potrivit obiceiurilor religioase, în Postul Crăciunului nu se consumă carne, ouă şi brânză.

Prima zi de dezlegare la peşte în Postul Crăciunului 2019  este 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică. Urmează 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Andrei, 6 decembrie de sărbătoarea Sfântului Nicolae, 13 decembrie de sărbătoarea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei. Ultima zi în care se mănâncă peşte în postul Crăciunului este 18 decembrie.

Tot în post, în zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin, iar în sâmbetele și duminicile, până pe data de 20 decembrie inclusiv, se dezleagă la untdelemn, pește și vin.

Comenteaza