Sărbătoare cu cruce neagră în Calendarul Ortodox. Nu fă asta ca să nu ai ghinion!
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Mai 2024, 16:31
- Religie
- Ascultă știrea
Doi sfinți sunt pomeniți pe 15 mai, iar pentru că sărbătoarea cade într-o zi de miercuri, creștinii consideră că nu este bine să faci anumite lucruri pentru că aduc ghinion.
Originar din Tebaida de Sus, Egipt, Sfântul Pahomie este considerat întemeietorul monahismului cenobitic (tradiţie monahală caracterizată prin viaţa în comun a călugărilor).
Tot astăzi este pomenit și Sfântul Iacob de la Putna, care a intrat în viaţa monahală de la 12 ani, și a ajuns egumen al Mănăstirii Putna, episcop de Rădăuţi, mitropolit al Moldovei (1750-1760).
De asemenea, pentru că Miercurea este considerată a fi ziua Maicii Domnului, pentru a avea noroc este bine să respecți anumite reguli.
Această zi este considerată curată și binefăcătoare, prielnică muncilor în afara casei (semănat, arat, cosit).
Cine postește în această zi, va avea parte de liniște sufletească, de împăcarea că a făcut Voia Domnului și de siguranța că familia lui va fi ferită de rele și boli.
Sunt, însă, și acțiuni care ar putea să atragă ghinionul dacă le faci în această zi. Din bătrâni se spune că nu este bine ca miercurea să te speli pe cap, să îți tai unghiile sau să se spele hainele pentru că riști să te îmbolnăvești sau riști să rămâi văduv devreme.