Sf. Gheorghe 2022 | Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Ce NU ai voie să faci astăzi

Sf. Gheorghe 2022 | Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Ce NU ai voie să faci astăzi

Credincioșii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. Anul acesta sărbătoare se ține pe 25 aprilie, dată care coincide cu a doua zi de Paşte. Motivul pentru care are loc această schimbare este acela că „ziua de cinstire a Sfântului Gheorghe coincide cu Sfânta și Marea Sâmbătă, iar Tipicul prevede ca sărbătorirea sfinților mari care cad în Vinerea Mare sau Sâmbăta Mare să fie transferată a doua zi de Paști”, scrie basilica.ro.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, născut în Capadocia, din părinti creştini, a trăit în secolul al IV-lea în timpul împăratului Diocleţian. Datorită calităţilor sale, ajunge în slujba împăratului, ca militar, şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor, începute în anul 303. Sf. Gheorghe îşi mărturiseşte credinţa în Histos şi va fi întemniţat, din cauza convingerilor sale. În încercarea de a-l abate de la credinţa sa, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie, care rămâne ziua sa de prăznuire.

În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Această ipostază ilustrează o legendă în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, care era terorizată de un balaur. Reprezentarea sfântului biruitor ilustrează modelul de curaj în lupta cu diavolul.

Credinţe şi superstiţii

În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al timpului”, lui îi sunt încredințate cheile vremii și, la porunca sa, se închide și se deschide anotimpul cald.

Dat fiind faptul că începutul sezonului cald coincide în calendarul popular cu debutul sezonului pastoral, Sf. Gheorghe are în cultura populară și atributul de patron al păstorilor.

De Sf. Gheorghe vitele se bagă în holda de grâu şi când vin acasă, se ia o mână de grâu care se păstrează şi se amestecă în grâul de semănat, ca să se facă mult şi frumos la anul.

În dimineaţa ajunului Sf. Gheorghe, femeile scot sculele de ţesut afară, ca să răsară soarele peste ele, pentru a avea spor la lucru.

Oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor și se încing cu ramuri verzi ca să nu îi doară mijlocul.

Busuiocul semănat înainte de răsăritul oarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstitde toată lumea.

Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.

Se crede că dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie - se face grâu şi fân.

Ce NU ai voie să faci astăzi

În ziua Sfântului Gheorghe este interzis să se facă treburi casnice sau să se lucreze la câmp, nu se coase şi nu se tricotează. 

De asemenea, astăzi nu se dă nimic cu împrumut, ca să nu se lege farmecele de tine.

Nu ai voie să te cerţi cu nimeni de sărbătoarea Sf. Gheorghe, iar dacă cineva îţi poartă duşmănie trebuie să te împaci cu persoana respectivă.

La sărbătoarea Sf. Gheorghe nu ai voie să dormi, altfel te vei simţi amorţit tot anul.

Comenteaza