S-au potolit preţurile la cireşe: 14,99 lei, la un aprozar din Mănăştur

S-au potolit preţurile la cireşe: 14,99 lei, la un aprozar din Mănăştur
| Foto: Silvia Pugna - ZIUA de CLUJ

Mănăşturenii nu mai sunt nevoiţi să ia drumul Dezmirului pentru a cumpăra fructe și legume, la prețuri decente. S-au potolit preţurile şi în cartiere. 

Sâmbătă, 3 iunie, fructele și legumele la ghereta/aprozar din staţia de autobuz Piaţa Flora, peste drum de parcarea Penny/Supecco, aveau preţuri decente faţă de startul din această primăvară.

Dacă cireşele au pornit primăvara aceasta de la 50/40 de lei în pieţe, atunci  preţul de 14.99 lei la uriaşele cireşe negre era mai mult decât decent.

Căpşunii care au avut preţuri de peste 15 lei şi o perioadă nu a coborât sub 10 lei, erau la aprozarul de pe Calea Mănăştur cu 6,5 lei.

Chiar şi un sortiment de roşii era al preţul de 8 lei, adică la jumătate preţul celor "olteneşti" din Piaţa Ioan Meşter, care încă se vând cu 15 sau 16 lei kilogramul. Caisele se vând cu 8 lei kilogramul, iar preţul e bunicel.  

Pe de altă parte, cei care vor să cumpere fructe şi legume la preţuri mai mici pot merge la Piaţa Agro Transilvania, situată la câțiva kilometri de Cluj-Napoca, în Dezmir, este deschisă, în luna iunie, zilnic, între 05.00 și 18.00 (inclusiv SAMBATA si DUMINICA).

Cumpărătorii pot intra cu mijloacele de transport în incinta pieței, iar cei care aleg să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun, trebuie să știe că linia 8L îi lasă chiar în piață.

Comenteaza