Foto Salvează o inimă! O fetiță de doar doi anișori luptă cu leucemia
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Iul 2024, 11:19
- Life
- Ascultă știrea
La doar doi anișori, vârsta la care majoritatea copiilor învață să meargă, să vorbească și să exploreze lumea din jurul lor cu o curiozitate nemărginită, Theoris duce o luptă pe care niciun copil n-ar trebui să o cunoască vreodată.
În timp ce alți copii de vârsta ei își trăiesc primele aventuri, descoperind magia jocurilor și bucurându-se de îmbrățișările părinților, Theoris este prinsă într-o bătălie împotriva cancerului.
Simona și Costin au descoperit că fetița lor are leucemie, întâmplător. În ianuarie anul trecut, băiețelul lor cel mare era răcit și făcuse febră foarte mare așa că au decis să îl ducă la spital.
,,Neavând cu cine să o lăsăm acasă pe Theoris, fiica noastră de un an și patru luni, am decis să o luăm și pe ea pentru analize, deoarece avea o tuse persistentă, deși nu părea ceva grav. Am încremenit când ni s-a spus că băiețelul poate merge acasă, însă fetița va fi transferată de urgență la Spitalul Fundeni pentru că are leucemie. Momentul în care primești vestea că propriul tău copil suferă de o boală gravă, cum este cancerul, te lasă fără suflare. Întreaga lume se transformă într-un vârtej de emoții – teamă, neputință, furie, deznădejde. Ne-am simțit ca într-un coșmar din care nu puteam să ne trezim. În mijlocul acestei furtuni, ne-am găsit puterea în dragostea neclintită pentru familia noastră și în credința în Dumnezeu, care ne-a oferit un refugiu spiritual", ne-a povestit cu lacrimi în ochi Cosmin, tatăl fetiței.
Diagnosticul primit de Theoris a fost încadrat ca fiind unul cu risc extrem de ridicat și pentru că fetița s-a născut cu o mutație genetică. Deși a urmat cure de chimioterapie și imunoterapie, boala a recidivat, iar părinții au decis să o transfere într-un spital pentru copii din Roma. Aici a avut loc un transplant, iar medicii au reușit să găsescă tratamentul potrivit pentru situația micuței. Boala e în remisie, dar riscul de a contracta alte boli sau virusuri este foarte mare. Din acest motiv, familia Manea e nevoită să rămână în Italia, aproape de spital, pentru încă cel puțin șase luni.
Dintr-o familie normală, aflată la început de drum cu doi copii minunați, viața familiei Manea s-a schimbat radical.
„Am lăsat totul în România și am ajuns în Italia cu trei bagaje și un singur scop – acela de a ne vedea fetița sănătoasă. La numai doi anișori Theoris a îndurat - zile întregi fără mâncare, dureri atât de puternice încât doar morfina le-a putut alina, erupții cutanate, unghii căzute. Am trecut prin momente de frică profundă. A fost o perioadă extrem de dificilă nu doar pentru Theoris, ci și pentru băiețelul nostru mai mare. Avea doar 3 anișori când am descoperit diagnosticul surioarei lui. A fost traumatizant să vadă că, într-o zi, fără nicio avertizare, mami, tati și surioara lui au plecat de urgență în Italia. Acum suntem cu toții împreună, însă îi este dor de bunici și de stabilitatea pe care o avea înainte," ne-a mărturisit Simona.
Deși viața lor nu va mai fi niciodată la fel de liniștită cum era înainte, speră să învețe să trăiască cu această incertitudine care le apasă sufletele. Trăiesc fiecare zi cu speranța că vor găsi din nou bucuria și pacea pe care le aveau odată.
,,Cheltuielile pentru chirie, utilități, medicamente și alte necesități sunt extraordinar de mari. Eu lucrez în domeniul IT de acasă, soția se ocupă de copii. Când ea e la spital cu fetița, eu am grijă de băiat. Împărțirea acestor responsabilități este extrem de dificilă și solicitantă, dar facem tot posibilul să le oferim copiilor noștri sprijinul de care au nevoie. Este foarte greu să găsim un loc de muncă suplimentar în această situație, deoarece trebuie să fim mereu disponibili pentru îngrijirea fetiței și pentru drumurile frecvente la spital. Totodată, nu avem voie să mergem în zone aglomerate ca să nu aducem acasă virusuri sau bacterii, deoarece sistemul imunitar al fetiței este sensibil și orice complicație poate afecta parcursul tratamentului", ne-a mărturisit tatăl fetiței.
Familia Manea se bazează momentan pe economii, pe ajutorul familiei și al prietenilor, dar facturile se adună. Pentru următoarele 6 luni, cheltuielile familiei pentru chirie, utilități, medicamente și alte necesități ajung la 18.000 EUR.
Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/theoris-manea/
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ"
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele:THEORIS MANEA