Medicii amână greva generală de mâine. Ce i-a convins VIDEO

Medicii amână greva generală de mâine. Ce i-a convins VIDEO
Cadrele medicale au amânat greva generală programată, iniţial, pentru mâine. După zile întregi de negocieri purtate între sindicalişti şi ministrul sănătăţii, aceştia au ajuns la un numitor comun: ministrul a deblocat peste o mie de posturi în spitale şi a alocat mai mulţi bani pentru cheltuieli şi plata datoriilor, iar angajaţii au anunţat că deocamdată renunţă la protestul extrem.

Amână greva, dar nu renunţă la ea. Angajaţii din Sănătate au acceptat să nu intre de mâine în grevă generală pe termen nelimitat, după ce ministrul Eugen Nicolăescu a promis că va suplimenta fondurile pentru sistemul medical cu 200 de milioane de lei, pentru cheltuieli şi plata datoriilor spitalele.

Preşedintele Sanitas Cluj, Ştefan Roman, explică într-o intervenţie telefonică pentru Realitatea TV Cluj care sunt motivele pentru care angajaţii din Sănătate au renunţat la grevă. Click pe fotografie pentru materialul video cu declaraţii.

Lista de revendicări întocmită de medici şi personalul sanitar rămâne însă, lungă. Angajaţii solicită ca Sănătatea să primească în 2014 6% din PIB, salariile să fie mărite, astfel încât medicii să nu mai plece la muncă în străinătate pentru bani mai mulţi, iar schemele de personal să fie complete.

LISTA REVENDICĂRILOR
SURSA: SANITAS
- Asigurarea finantarii sistemului sanitar in conformitate cu prevederile legale.
- Garantarea drepturilor salariale şi a tichetelor de masă
- Asigurarea conditiilor necesare pentru desfasurarea unui dialog social real.
- Deblocarea posturilor vacante in unitatile sanitare

Medicii şi personalul sanitar au intrat luni dimineaţă timp de două ore într-o grevă de avertisment.

Reporter: Ancuţa Stăvar

 

Comenteaza