Salvatorii merită şi ei salvaţi. Campania pentru Florin Benea, un real succes, dar lupta nu e gata

Salvatorii merită şi ei salvaţi. Campania pentru Florin Benea, un real succes, dar lupta nu e gata
Paramedicul SMURD Florin Benea, de 30 de ani, a salvat sute de vieţi de-a lungul carierei, iar acum este momentul să întindem şi noi o mână de ajutor. Cazul a impresionat Clujul şi România, întrucât acesta a fost diagnosticat cu o formă rară de leucemie şi are nevoie de un transplant de măduvă la o clinică din străinătate.

 

Campania demarată de către echipa SMURD şi sprijinită de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj s-a dovedit un real succes, la doar patru săptămâni de când s-a dat startul donaţiilor. Cu lacrimi în ochi, soţia paramedicului, Ramona, le-a mulţumit tuturor celor care au ajutat în campanie.

"În primele zile în care am aflat de boală a fost mai greu, dar după aceea, cu ajutorul colegilor, a trecut peste acea etapă. Suma care s-a adunat ne dă speranţe să mergem mai departe. Copilul îl aşteaptă pe tata să vină acasă. Vorbeşte cu el la telefon în fiecare seară, el crede că tata este la serviciu.

La 1 martie copilul a împlinit trei ani; din păcate, soţul n-a fost acasă, dar o să se facă bine şi atunci o să fie şi ziua copilaşului cu adevărat. Pentru Florin ultima şedinţă de chimeoterapie a fost mai grea, dar acum este bine. Sunt foarte puternică în faţa lui pentru că are nevoie să fie şi el puternic", a spus Ramona Benea. Aceasta a mărturisit că mama acestuia şi-a vândut apartamentul pentru a face rost de bani.

În urma campaniei "Salvatorii merită şi ei salvaţi" s-au strâns 95.000 de euro, 60% din suma totală de care este nevoie. Au contribuit cu bani români, străini, bătrâni şi copii, cunoscuţi şi necunoscuţi. "Campania a fost demarată la începutul lunii februarie, a avut un apogeu la vreo două săptămâni jumăte după ce am început-o.

La început nimeni nu credea în finalul acestei campanii în ideea că toţi spuneau că este o sumă foarte mare şi aşa este, dar s-au adunat foarte mulţi bani şi asta datorită tuturor celor care au donat pentru ajutorarea colegului nostru. Eu am rămas impresionat de un băieţel care a venit cu 100 de lei, bani primiţi de la bunicii lui, şi i-a donat în contul lui Florin. Un mare lucru care pe mine m-a emoţionat", a spus Ion Moldovan, şef al ISU Cluj.

Boala paramedicului este în remisie

Medicul Cristian Ursu spune că boala este momentan în remisie, iar acum Benea trebuie să facă tratament pentru ca aceasta să nu reapară. Între timp se caută donatori, iar paramedicul SMURD speră să poată face un transplant cât mai repede.

"Starea lui este stabilă, e o evoluţie oarecum aşteptată a bolii în urma tratamentului. Am fost extrem de impresionat pentru felul în care s-au mobilizat colegii lui Florin, de la ISU şi SMURD. S-a dovedit încă odată în plus că în situaţii critice putem face o echipă foarte bună.

Faptul că Florin este paramedic SMURD cred că a fost un argument în plus şi le mulţumesc tuturor pentru că au transferat încrederea de care se ocupă SMURD ca şi un capital de încredere pentru colegul nostru. A fost o campanie de bun simţ, nu a fost o campanie agresivă", a spus medicul.

Colegii lui Benea au demarat diferite activităţi caritabile în cadrul campaniei umanitare: concerte, activităţi sportive şi târguri de vânzare de mărţişoare, iar timp de trei săptămâni aceştia au fost prezenţi în marile magazine din Cluj-Napoca, Gherla şi Turda cu urne pentru donaţii. Campania a ajuns virală şi în mediul online datorită voluntarilor care au ajutat.

Lupta nu s-a încheiat. Mai e nevoie de bani

Deoarece banii care s-au strâns până acum pentru Florin reprezintă 60% din totalul necesar pentru transplant şi cheltuieli aferente, campania umanitară continuă. Joi, 5 martie, în clubul Kharma are loc un concert caritabil susţinut de trupa Incognito, iar pe 9 martie, la Casa de Cultură a Studenţilor urcă pe scenă trupele Iris şi Semnal M. Intrarea se face pe bază de invitaţie cu donaţie minimă de 25 de lei. Invitaţiile pot fi achiziţionate de la persoanele menţionate pe afişul concertului.

Momentan se poartă discuţii cu clinici din Italia, iar în momentul în care se va decide clinica în care Benea să facă transplantul, vor începe procedurile de căutare a donatorului, în funcţie de protocolul pe care respectiva clinică îl are în uz. Sumele pentru operaţie şi tratament sunt cuprinse între 130.000-150.000 de euro pentru clinici din Italia şi poate să ajungă la 250.000-500.000 euro în Germania. La această sumă se adaugă cheltuieli suplimentare.

"Postoperator, protocolul presupune ca pacientul să rămână în centrul în care s-a făcut transplantul minim trei luni, o perioadă să rămână în spital, iar în următoarele trei sau şase luni să rămână în vecinătatea centrului în care este făcut transplantul, asta însemnând cheltuieli suplimentare, plus că ai nevoie de suport şi persoane care să te îngrijească", a spus Eugenia Mureşan, medic rezident medicină de urgenţă.

De asemeneea, secretarul de stat Raed Arafat este alături de Benea, iar campania s-a derulat cu acordul acestuia, având în vedere că s-a folosit imaginea SMURD. Arafat i-a ajutat pe cei care se ocupă de cazul clujeanului să caute o clinică în străinătate şi s-a oferit să contribuie financiar pentru a completa cât mai repede diferenţa de bani de care este nevoie.

Cei care doresc, pot face donaţii în contul deschis la Banca Transilvania - sucursala Dej, titular cont Ramona Benea
SWIFT: BTRLRO22
Euro - RO 36 BTRL EUR CRT 0152 660 201
Ron - RO 86 BTRL RON CRT 0152 660 201
USD - RO 40 BTRL USD CRT 0152 660 201

Donaţii persoane juridice/ societăţi comerciale. Fundaţia pentru SMURD - organizaţie non-guvernamentală
Cod unic de inregistrare (CUI): 20177660
CONT IBAN LEI: RO 09 RNCB 0188 0848 0804 0012, deschis la BCR Targu-Mures.
Pentru detalii suplimentare şi contracte de sponsorizare, vă stau la dispoziţie cu informaţii la nr de telefon:
0748 - 451 - 098 (Eugenia Mureşan)
0742 - 632 - 777 (Irina Szekernyes).

Comenteaza