La Târgu-Mureş se pregăteşte primul caz de transplant din Registrul Național de Donatori
- Scris de Ziua de Cluj
- 20 Sep 2016, 12:47
- Sănătate
- Ascultă știrea

''Dacă în urmă cu câțiva ani găseai familii numeroase și reușeai să faci transplantul, acum, din păcate, nu mai sunt, iar singura posibilitate este să ai cât mai mulți donatori și atunci poți intra în Registrul European de Donatori unde ai mult mai multe șanse de a găsi donatori compatibili. Sunt mândru de echipa mea și cred că va putea duce mai departe ce am început împreună. (...) Acum începe să se formeze Registrul Național de Donatori, iar cu cât dai mai mult când e nevoie pentru alții, cu atât primești mai mult în schimb. Avem colaborări internaționale foarte bune, vom avea primul caz de transplant din Registrul Național de Donatori - până acum am primit grefe din Polonia, din Germania și asta e un lucru foarte bun'', a spus șeful Secției Clinice de Hematologie și Transplant Medular din Târgu Mureș, într-o conferință de presă.
Dr. Benedek Istvan a spus că la Târgu Mureș, în materie de transplant de celule stem, se lucrează la nivel mondial, că aceasta este consecința unei munci de circa 30 de ani, iar în cei 15 ani de la începerea efectivă a activității aici au beneficiat de transplant peste 400 de persoane, relatează agerpres.ro.
Şeful Secției Clinice de Hematologie și Transplant Medular din Târgu Mureș spune că acum "singura problemă foarte mare este că avem nevoie de donatori, pentru transplant alogen ai nevoie de donatori''.
Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este o instituţie aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii. Mai multe informaţii legat de activităţiile Registrului şi de modul în care puteţi deveni donator de celule stem, găsiţi pe site-ul Registrului National al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice.