115 ani, vârsta maximă pe care ar putea să o atingă oamenii

115 ani, vârsta maximă pe care ar putea să o atingă oamenii
Cercetătorii americani spun că durata vieții oamenilor ar putea fi limitată la circa 115 ani, foarte puţini trec de această vârstă.

Speranța de viață a oamenilor a crescut constant din secolul XIX datorită dezvoltării vaccinurilor, a condițiilor mai sigure la nașterea copiilor și a găsirii de soluții contra unor boli precum cancerul și a afecțiunilor cardiace. Însă, echipa de cercetători din New York a demonstrat existența unei încetiniri a creșterii speranței de viață în cazul centenarilor și faptul că vârsta maximă a atins o limită în ultimele două decenii. Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de știință au analizat informații de la ''Human Mortality Database'' și date privind decesul super-centenarilor (persoane care au trecut de 110 ani) din Franța, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite, relatează agerpres.ro.

''În ceea ce privește oamenii de peste 105 ani, facem prea puține progrese; acest lucru ne spune că mai mult ca sigur ne apropiem de limita vieții umane'', a declarat profesorul Jan Vijg, unul dintre oamenii de știință de la Colegiul de Medicină Albert Einstein, pentru BBC.

''Pentru prima oară în istorie am reușit să aflăm ceea ce pare a fi vârsta maximă - această barieră - de circa 115 ani'', a mai spus acesta. ''Este aproape imposibil să treci de ea, ai nevoie de cam 10.000 de lumi ca a noastră ca să dai de un individ care să trăiască până la 125 de ani, deci o șansă foarte mică'', a mai declarat omul de știință. Persoana care a fost aproape de această limită, Jeanne Calment, a decedat în 1997 la vârsta de 122 de ani.

Nu toţi oamenii de ştiinţă sunt de acord cu acest studiu, unii îl critică și îl consideră irelevant în ceea ce privește viitorul.

''Deși această lucrare foarte interesantă descrie ceea ce se întâmplă, nu spune și ce se va întâmpla'', a declarat profesor Dame Linda Partridge, director în cadrul ''UCL Institute of Healthy Ageing'', potrivit sursei citate. Aceasta susține că super-centenarii analizați au fost afectați de malnutriție și de boli infecțioase în copilărie, în secolul XIX, lucruri cu care generațiile actuale nu se mai confruntă.

Profesorul James Vaupel, director la ''Max Planck Institute for Demographic Research'', este optimist în ceea ce priveşte viitorul, spunând că studiul este o ''parodie'', amintind faptul că, în trecut, cercetătorii au stabilit vârsta limită la care poate ajunge omul la 65, 85 și apoi la 105 ani și că aceasta s-a dovedit greșită, de-a lungul timpului. ''Acest studiu nu adaugă nimic nou cunoștințelor științifice legate de cât de mult vom trăi'', a completat el.

 

Comenteaza