Alertă în lumea medicală: bacteria dermatofilozei s-a transmis pentru prima dată de la om la om

Alertă în lumea medicală: bacteria dermatofilozei s-a transmis pentru prima dată de la om la om

Bacteria responsabilă de dermatofiloză, o boală asociată în mod tradițional contactului cu animale infectate, a fost transmisă pentru prima dată direct între oameni.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Bacteria a fost identificată pentru prima dată în cadrul unor transmiteri interumane de către medicii francezi, care văd în această evoluţie o nouă ilustrare a interdependenţei dintre sănătatea umană, cea animală şi a mediului, informează AFP.

Aproximativ 40 de cazuri au fost identificate până pe 1 iunie în Franţa, dintre care circa 30 la Lyon, a anunţat Maxime Bonjour, medic specialist în sănătate publică la Spitalul Croix-Rousse din Lyon şi unul dintre autorii principali ai unui studiu publicat în iunie în revista Emerging Infectious Diseases (EID), potrivit Agerpres.

Totul a plecat de la semnalarea descoperirii unei "bacterii atipice" la anumiţi pacienţi care urmau un tratament preventiv împotriva HIV şi care prezentau pustule şi cruste pe organele genitale, pe barbă sau pe piept. După realizarea unor analize, s-a constatat că ei sufereau de dermatofiloză, o boală contractată de obicei de animale, vizibilă pe spatele acestora. Boala este întâlnită şi în rândul anumitor profesii (agricultori, veterinari, călăreţi) însă în mod excepţional - doar 12 articole ştiinţifice care evocau uneori mai multe cazuri au fost scrise începând din 1974.

"Dar o transmitere interumană nu fusese identificată niciodată", afirmă Maxime Bonjour, care este medic şi la CEGIDD din Lyon (Centrul de depistare pentru HIV, hepatite şi infecţii transmisibile pe cale sexuală).

Primii nouă bolnavi înregistraţi la Lyon, care au făcut obiectul studiului publicat în EID, nu au evocat niciun contact cu animale. În schimb, toţi au frecventat saune gay, unde au întreţinut raporturi sexuale, la fel ca alţi bărbaţi infectaţi în Spania în aceeaşi perioadă, monitorizaţi de echipe medicale din Barcelona.

"Am formulat ipoteza că această bacterie se transmite pe cale sexuală. Este o infecţie dermatologică transmisibilă pe cale sexuală, ce apare în timpul contactelor apropiate, piele-pe-piele, care ar fi favorizată de un mediu cald şi umed", a explicat Maxime Bonjour. Vestea bună, spune medicul, este că boala "se tratează foarte uşor, cu antibiotice şi îngrijiri locale".

Această descoperire este "o manifestare suplimentară a conceptului One Health", potrivit căruia sănătatea animală, cea umană şi a mediului ar fi interconectate, a adăugat Maxime Bonjour.

Agenţia sanitară a Uniunii Europene, ECDC, urmează să publice joi un prim raport despre această boală.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .