Bilanțul zilnic COVID. Peste două sute de noi infectări şi un deces

Bilanțul zilnic COVID. Peste două sute de noi infectări şi un deces

În ultimele 24 de ore a fost raportat un singur deces în rândul persoanelor confirmate cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 213 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 52 mai multe faţă de ziua anterioară.

Până astăzi, 65.693 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În ultima zi a fost raportat un singur deces, un bărbat din categoria de vârstă 70-79 de ani, care era vaccinat și prezenta comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 488 cu 12 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 65 persoane.

Din totalul pacienților internați, 30 sunt minori, toți fiind internați în secții, nu la ATI.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 31.510 teste RT-PCR și 4.818 teste rapide antigenice.

Comenteaza