Fumătorii, posibili vectori de transmitere a noului coronavirus
Autorităţile spaniole se tem că fumatul poate transmite virusul Sars-Cov-2. Galicia este prima regiune care interzice fumatul la terase şi în zonele aglomerate. Pe timpul lockdown-ului, mulţi spanioli au încercat să se lase de fumat şi unii chiar au reuşit.
Fumătorii sunt vizaţi de autorităţile spaniole ca posibili vectori de transmitere a noului coronavirus. După avertismentele experţilor care spun că fumul poate transporta particule cu Covid-19, Galicia devine prima regiune din Spania care aplică norme stricte pentru fumători în spaţiile publice. Aceştia nu mai au voie să fumeze la terase şi nici pe străzile pe care sunt prea multe persoane şi nu se poate păstra distanţa de securitate.
Anunţul a fost făcut miercuri de preşedintele guvernului regional din Galicia, Alberto Núñez Feijóo, iar măsura intră în vigoare în toate provinciile comunităţii autonome (La Coruña, Lugo, Pontevedra şi Ourense).
Experţii sanitari au lansat un avertisment cu privire la pericolele fumatului, încă din timpul pandemiei, când erau vizate în special narghileaua şi ţigările electronice. Vânzătorii de tutun spun că nu a scăzut foarte mult consumul în timpul restricţiilor, dar că sunt şi spanioli care au profitat de lockdown ca să scape de fumat.
Esther - consumator: Eu cred că în situaţia actuală, poate fi o idee bună, chiar dacă nu mi se pare bine să se interzică pe stradă, dar la terase chiar dacă există distanţă fumul ajunge peste tot.
Adela - consumator: Mie mi s-ar părea o măsură foarte bună. Eu dacă vreau pot să fumez o ţigară şi la mine acasă sau mă dau deoparte. Pe mine nu mă deranjează, dar nici nu fumez foarte mult.
Enrique - vânzător de tutun: În timpul pandemiei s-a fumat la fel de mult şi unii au profitat ca să se lase. Fiind închişi în casă şi-au făcut o promisiune. Şi mulţi au reuşit. Vin mulţi clienţi şi îmi zic: „M-am lăsat de fumat. Am stat închis în casă şi nu am fumat”. Au reuşit. Nu ştiu pentru cât timp, pentru că mulţi se vor întoarce.