Grevă generală în sănătate VIDEO

Grevă generală în sănătate VIDEO
Angajaţii din sănătate au hotărât: la sfârşitul lunii vor intra în grevă generală pe termen nelimitat. Nemulţumiţi de salariile mici şi de condiţiile proaste din spitale, angajaţii din sănătate sunt hotărâţi să înceteze protestul abia atunci când guvernanţii vor aloca bani mai mulţi pentru sistemul sanitar.

Angajaţii din sănătate au încercat în repetate rânduri să determine Guvernul să vină la negocieri. Au ieşit în număr mare în stradă, au întocmit sute de liste cu revendicări şi au intrat chiar şi în grevă japoneză. Nu au primit nici un semn că vreuna din cererile lor va fi rezolvată. Aşa că cei care au grijă de sănătatea românilor au decis astăzi să paralizeze complet sistemul sanitar.

Angajaţii din sănătate sunt hotărâţi să renunţe la proteste abia atuncvi când li se vor promite slarii mai mari, bani mai mulţi pentru spitale şi deblocarea posturilor.

Cei mai afectaţi de decizia radicală a medicilor vor fi, ca de obicei, pacienţii.

La scurt timp după ce a fost anunţată declanşarea grevei generale în spitale, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, i-a invitat pe reprezentanţii sindicatelor la discuţii, în 20 noiembrie.

 

Comenteaza