Încă un caz cu West Nile în Cluj/ Numărul deceselor a ajuns la 18
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Oct 2024, 11:22
- Sănătate
- Ascultă știrea
Alte șapte cazuri de West Nile au fost confirmate, în România, în ultima săptămână, dintre care unul în județul Cluj. A mai murit o persoană infectată, astfel că numărul deceselor urcă la 18.
Potrivit celui mai recent raport realizat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, numărul total al cazurilor cu virusul West Nile a ajuns la 88, de la începutul supravegherii infecţiei cu acest virus, pe 3 iunie. Dintre acestea 72 sunt confirmate și 16 sunt cazuri probabile. De asemenea, până acum s-au înregistrat 18 decese, unul dintre acestea în ultima săptămână.
De asemenea, tot în intervalul 14-20 octombrie s-au înregistrat 7 cazuri noi de infectare, dintre care unul în județul Cluj, unde numărul cazurilor a ajuns, astfel, la 6.
Distribuţia pe judeţe a cazurilor (în funcţie de unitatea teritorială de expunere) este: municipiul Bucureşti (9), judeţul Argeş (1), judeţul Bacău (4), judeţul Bihor (1), judeţul Bistriţa-Năsăud (2), judeţul Botoşani* (2), judeţul Brăila (6), judeţul Buzău (1), judeţul Cluj (6), judeţul Constanţa (3), judeţul Dâmboviţa (4), judeţul Giurgiu (4), judeţul Gorj (1), judeţul Ilfov (4), judeţul Ialomiţa (2), judeţul Iaşi (6), judeţul Mureş (7), judeţul Olt (1), judeţul Prahova (1), judeţul Sibiu (1), judeţul Sălaj (1), judeţul Satu Mare (2), judeţul Suceava (8), judeţul Tulcea (1), judeţul Teleorman (2), judeţul Timiş (1), judeţul Vaslui (1), judeţul Vrancea (4).
Cele 18 decese survenite în urma infecției cu virusul West Nile au fost înregistrate în judeţul Bihor (1), judeţul Botosani (2), judeţul Braila (1), judeţul Dâmboviţa (1), judeţul Giurgiu (1), judeţul Iaşi (1), judeţul Mureş (2), judeţul Sălaj (1), judeţul Suceava (3), Timiş (1), jud Vrancea (1), municipiul Bucureşti (3).
Infecţia cu virusul West Nile se transmite prin înţepătură de ţânţar, iar medicii recomandă ca imediat după ce apar primele simptome ale bolii, pacienţii să se prezinte de urgenţă la spital.
Nu există vaccinuri pentru a preveni sau medicamente pentru a trata virusul West Nile. Majoritatea persoanelor infectate nu au simptome. Conform CDC, aproximativ 1 din 5 persoane care sunt infecatate dezvoltă febră cu alte simptome, cum ar fi dureri de cap, dureri de corp, dureri articulare, vărsături, diaree sau erupții cutanate.
Pentru a reduce riscul de infectare se recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi; să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor; să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre); să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei; să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.