Mai multe ţări europene, printre care şi România, cer renegocierea contractelor pentru vaccinurile anti-COVID

Mai multe ţări europene, printre care şi România, cer renegocierea contractelor pentru vaccinurile anti-COVID

România și alte nouă țări din Europa de Est ar fi adresat o petiție Comisiei Europene privind renegocierea contractelor pentru vaccinurile împotriva coronavirusului.

În petiţia văzută de publicația POLITICO, s-ar invoca o ofertă excesivă de doze și necesitatea de a proteja finanțele statului, transmite Rador.

Contractele ar trebui să poată fi reziliate „dacă nu mai sunt necesare din punct de vedere sanitar și epidemiologic”, se arată într-una dintre cerințele din scrisoare. În alte cazuri, ar trebui să fie posibilă reducerea numărului de doze comandate, astfel încât acestea să reflecte mai bine cererea de vaccinuri.

Scrisoarea ar fi fost trimisă vineri seara și i-ar fi adresată comisarului UE pentru sănătate, Stella Kyriakides. Polonia ar fi condus inițiativa, iar scrisoarea ar fi fost semnată și de Bulgaria, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia.

O serie de țări din Europa de Est și-au exprimat anterior îngrijorarea că actualele contracte pentru vaccinurile împotriva coronavirusului, semnate în apogeul pandemiei, când UE era supusă unei presiuni publice intense pentru a procura dozele, le-au impus să cumpere prea multe doze, care acum nu sunt necesare.

Comenteaza