Mai puţin zahăr în primele 1.000 de zile de viaţă protejează împotriva bolilor cronice, avertizează specialiștii în sănătate
Reducerea consumului de zahăr în timpul sarcinii şi în primii doi ani de viaţă ai copilului poate avea beneficii remarcabile pentru sănătatea acestuia la vârsta adultă, arată un studiu britanic de amploare.
Cercetătorii au analizat datele a 60.000 de britanici şi au descoperit că persoanele care au consumat mai puţin zahăr în primii ani de viaţă au avut cu 35% mai puţine şanse să dezvolte diabet de tip 2, cu 20% mai puţine şanse să sufere de hipertensiune arterială sau au făcut aceste boli cu 2-4 ani mai târziu decât ceilalţi, notează The Guardian.
„Primele 1.000 de zile din viaţa unui copil sunt cruciale", explică Tadeja Gračner, coordonatoarea studiului. „Dar reducerea zahărului nu este uşoară - el se găseşte peste tot, chiar şi în mâncarea pentru bebeluşi, iar copiii sunt bombardaţi cu reclame la dulciuri".
În prezent, britanicii consumă în medie 80 de grame de zahăr pe zi, de două ori mai mult decât recomandă sistemul naţional de sănătate. Pentru adulţi, limita recomandată este de 30 de grame pe zi, echivalentul a şapte cuburi de zahăr. Pentru copiii sub 4 ani, experţii recomandă evitarea completă a băuturilor şi alimentelor cu zahăr adăugat.
Cercetătorii sugerează că este nevoie de mai mult decât educaţie - companiile ar trebui obligate să producă alimente mai sănătoase pentru copii, iar publicitatea pentru produsele zaharoase ar trebui reglementată mai strict.