Metodă nouă de diagnosticare: Boli depistate cu ajutorul celulelor moarte din sânge
- Scris de Ziua de Cluj
- 09 Ian 2023, 20:02
- Sănătate
- Ascultă știrea
O echipă de cercetători din Ierusalim a dezvoltat o tehnologie genetică pentru a depista unele afecţiuni prin detectarea şi identificarea celulelor moarte din sânge.
Această tehnologie, dezvoltată de o echipă de cercetători de la Hebrew University şi de la Centrul Medical Hadassah din Ierusalim, este bazată pe identificarea unui proces biologic, denumit metilare, în fragmentele ADN provenite din celule moarte şi care circulă în sânge.
Cercetătorii susţin că rezultatele acestei cercetări reprezintă o sursă esenţială pentru studiul reglării genelor şi al variantelor genetice asociate unor boli.
Conform unui studiu publicat recent în revista Nature, noua tehnologie are potenţialul de a fi folosită pentru a diagnostica afecţiuni ale sistemului imunitar, ale sângelui, ale sistemului respirator şi afecţiuni cardiace, scrie rohealthreview.ro, care citează agenția Xinhua.
De asemenea, această tehnologie are potenţialul de a detecta afecţiuni oncologice şi hepatice, maladia Alzheimer precum şi alte boli.