Miracol în Italia: bunică de 95 de ani, vindecată de coronavirus

Miracol în Italia: bunică de 95 de ani, vindecată de coronavirus

O bunică de 95 de ani este cel mai vârstnic pacient din Italia recuperat după infecția cu coronavirus.

Unde există viață, există și speranță. O bunică de 95 de ani din Italia este cea mai vârstnică pacientă a acestei țări care s-a recuperat după ce a fost infectată cu Covid-19, conform portalului Doctorul Zilei.

Alma Clara Corsini a fost internată la Spitalul Pavulo din Modena cu simptomele noului coronavirus, care a făcut prăpăd în Italia. Această țară este cea mai afectată din lume de pandemia de coronavirus.

Medicii au mărturisit că organismul său a răspuns fantastic la recuperare, nefiind nevoie nici de terapie antivirală.

Revenirea miraculoasă a acesteia a fost pomenită și de Papa Francisc, acesta spunând: ”Bunicuța s-a vindecat, a câștigat această luptă care ne umple de speranță!”. La această oră, Corsini a fost externată.

Comenteaza