MS va elabora până în 15 septembrie actul de modificare a legislaţiei cardurilor de sănătate

MS va elabora până în 15 septembrie actul de modificare a legislaţiei cardurilor de sănătate
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, vineri, la Târgu Mureş, că va elabora, până în 15 septembrie, un act normativ care să modifice legislaţia referitoare la distribuirea cardurilor de sănătate de către medicii de familie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că, în acest moment, legea obligă medicii de familie să facă distribuirea cardurilor de sănătate, dar, după ce a discutat cu aceştia, a declarat public că nu e de acord cu această prevedere, care urmează să fie schimbată. Un act normativ în acest sens urmează să fie elaborat până în data de 15 septembrie, a precizat el.

"Cardurile de sănătate vor ajunge la populaţie după ce vom modifica legislaţia. În acest moment, legislaţia obligă medicii de familie să facă distribuirea cardurilor de sănătate. Eu am spus-o, ca urmare a discuţiilor cu medicii de familie, că nu sunt de acord cu această prevedere şi că ea trebuie modificată. Şi am spus că, până la 15 septembrie, voi elabora un act normativ care să schimbe situaţia actuală şi să găsim alte formule de distribuire a cardurilor, medicii de familie fiind de acord să facă iniţializarea lor, pentru că e normal aşa. Cetăţeanul, când are un card, prima oară se duce la medicul de familie. Deci, acolo îşi va face iniţializarea, ei sunt de acord cu acest lucru", a spus Nicolăescu.

Ministrul a precizat că, în ce priveşte discuţiile legate de un cod PIN pentru cardurile de sănătate, toate componentele s-au achiziţionat în 2011 şi 2012, astfel că acesta nu mai poate fi modificat până în 2016, când acestea vor expira.

"Putem să gândim, când expiră acestea, un alt sistem, mai ales că, din 2015, cardul de sănătate va fi în acelaşi card cu cardul de identitate şi permisul auto. Atunci putem să regândim, poate cu PIN sau fără PIN. Poate că aceşti doi-trei ani de utilizare ne va da o evaluare, e necesar, nu e necesar, trebuie, nu trebuie. Cu toate că protecţia datelor personale este un argument important pentru PIN, va trebui să vedem dacă găsim alte soluţii tehnice, vom purta în continuare discuţii cu cei care se pricep şi la ce înseamnă elemente de siguranţă pe un asemenea document - că e document până la urmă - şi cum pot fi protejate datele personale. Avem trei ani la dispoziţie în care să putem să facem analize şi să luăm o decizie, până în 2016", a mai arătat ministrul.

În 30 august, Eugen Nicolăescu a declarat, la Conferinţa Regională de medicină a familiei, organizată la Mamaia, că împreună cu premierul Victor Ponta s-a convenit ca distribuirea cardului de sănătate să nu intre în atribuţia medicului de familie.

 

Comenteaza