Noi restricţii din cauza creşterii accelerate a cazurilor de COVID-19. Sărbători religioase doar cu participanţi din localitate

Noi restricţii din cauza creşterii accelerate a cazurilor de COVID-19. Sărbători religioase doar cu participanţi din localitate
| Foto: Profimedia

Raed Arafat şi Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, au oferit luni seara noi informaţii cu privire la măsurile suplimentare impuse de contextul creşterii accelerate a numărului de cazuri COVID-19, transmite Mediafax.

Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii: Pentru cetăţenii care vin din ţări cu un indice mai ridicat se impun anumite reguli: cei care intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile pot ieşi din carantină în a 10-a zi, dacă efectuează un test de coronavirus în a 8-a zi, iar acesta este negativ. Se exceptează de la articolul 1 persoanele care rămân în România pe o perioadă mai mică de 3 zile şi prezintă un test negativ de coronavirus care a fost efectuat în ultimele 48 de ore. Evaluarea fiecărui caz se va face în continuare prin anchete epidemiologice. Contextul evaluării fiecărei localităţi se referă la indicele cazurilor noi la mia de locuitori, în 14 zile.

Ministrul Nelu Tătaru cere, în continuare, prudenţă şi grijă din partea tuturor cetăţenilor, pentru a putea preveni suprasolicitarea spitalelor. "Pandemia nu se tranşează în spitale, ci în pre-spital. Creşterea transmiterii în comunitate duce la creşterea indicelui. Gestionăm o lună septembrie grea, vine o lună octombrie cu evenimente religioase. Suntem într-un efort comun. Depinde doar de noi dacă vom forţa spitalele".

Toate Comitetele judeţene de Situaţii de Urgenţă se vor reuni de urgenţă pentru a lua toate măsurile prevăzute pentru incidenţele de 1,5 cazuri/mia de locuitori în ultimele 14 zile. Măsurile care se vor dezbate prevăd purtarea măştii în spaţiile închise şi deschise, dar mai ales în spaţiile aglomerate.

Lista subiectelor de discuţie de pe masa Comitetelor Judeţene:

- Carantinarea localităţilor care depăşesc 3 cazuri / mia de locuitori în ultimele 14 zile.
- Interzicerea evenimentelor precum nunţi şi botezuri în locitaăţile cu peste 1,5 cazuri/mia de locuitori
- Este în analiză posibilitatea închiderii/suspendării agenţilor care nu respectă recomandările
- Toate instituţiile publice şi private, precum şi operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în localităţile unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare decât 1,5 la mia de locuitori au obligaţia analizării modului de desfăşurare a activităţii în vederea organizării programului de lucru în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil se recomandă decalarea programului de lucru.

Raed Arafat: "Organizarea de sărbători religioase este permisă doar cu participarea persoanelor care au domiciliu sau reşedinţă în locul unde se desfăşoară evenimentul e extrem de necesar. Riscul major nu e doar participarea, e pe durata transportului spre localitate sau înapoi acasă. Dacă se stă în autobuz ore întregi, e suficientă o persoană infectată ca să îi infecteze pe toţi.

Sărbătorile religioase se fac, dar participanţi sunt doar cei care au reşedinţa sau domiciliului în localitatea respectivă. Controalele vor fi intensificate. Vor fi făcute verificări de respectare a regulilor. Ne aşteptăm la colaborarea populaţiei: purtarea măştii, distanţarea, dezinfectarea mâinilor şi suprafeţelor".

De asemenea, Raed Arafat a menţionat şi modificările care vor apărea în ceremonia de investire a noilor primari aleşi în urma alegerilor locale. "Încă o decizie: persoanele alese la alegerile locale să poată depune jurământul oficial fără prezenţă fizică, ci online, dacă sunt în izolare sau carantină. Primii doi pacienţi au ajuns la Terapie Intensivă la Spitalul Witting. Presiunea pe sistemul sanitar este importantă. Ieri, 94 de cereri de transfer de pacienţi către alte spitale în sudul ţării, către Botoşani, Mureş, Timişoara. Sistemul începe să aibă presiuni. "

Comenteaza