Peste 2.000 de români nu s-au mai prezentat la rapel pentru vaccinul anti-COVID
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Feb 2021, 09:34
- Sănătate
- Ascultă știrea
Coordonatorului campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a declarat ieri că până acum peste 2.000 de persoane nu s-au mai prezentat la rapel după ce au fost imunizați cu prima doză.
Acesta spune că o parte dintre ei s-au infectat cu virusul SARS-Cov-2, iar alții au amânat rapelul din alte motive. „Sunt pe de o parte explicațiile date de o parte dintre persoane că au fost identificate cu SARS-Cov-2 după doza unu, de asemenea sunt persoane care probabil au amânat din diverse motive. Însă nu putem spune că acele persoane nu se vor prezenta pentru doza e rapel.
Există această diferență de circa 2.000 de persoane. În funcție de motiv, aceștia pot să vină. Intenția noastra este să nu rămână nevaccinați cu doza de rapel”, a declarat Gheorghiță.
Acesta a precizat că peroanele care s-au infectat după prima doza pot face rapelul după vindecare. „Având în vedere că nu pot fi făcute programări în platformă, persoana poate anunța centrul în care a făcut prima doza cu 48 de ore înainte pentru a i se asigura rapelul”, a spus coordonatorul campaniei.
Potrivit prospectului Pfizer/BioNTech, doza de rapel trebuie făcută la 21 de zile, în timp ce pentru vaccinul Moderna rapelul trebuie făcut la 28 de zile.