Peste 30 de persoane, salvate de piloții clujeni în aprilie 2024

Peste 30 de persoane, salvate de piloții clujeni în aprilie 2024

În luna aprilie 2024, piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca au efectuat 39 de misiuni de salvare.

Echipajele elicopterelor SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale de urgență, transferarea de urgență a pacienților critici, căutarea, salvarea și evacuarea persoanelor accidentate, fiind transportate la unităţile spitaliceşti 32 de persoane.

Misiunile de salvare au fost realizate prin punctele de operare aeromedicale, astfel: Târgu Mureș – 7 intervenții, Arad – 31 intervenții.

Tipuri de intervenţii SMURD executate: misiuni primare – 21, misiuni secundare – 17.

Echipajele elicopterelor SMURD, prin punctele de operare aeromedicale, au salvat persoanele, astfel: Târgu Mureș – 5 persoane, Arad – 27 persoane.

Pe parcursul lunii aprilie 2024, personalul aeronavigant al unității a executat în cadrul punctelor de operare aeromedicale menţionate un volum de 53 ore de zbor, îndeplinind misiunile de zbor în deplină securitate aeronautică.

Personalul din Centrul Operaţional al unităţii a coordonat un număr de 68 misiuni aeriene în aprilie 2024 pentru executarea acestora în deplină securitate aeronautică.

În continuare, piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca vor acționa cu profesionalism în sistem integrat pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, alături de celelalte structuri operative ale Ministerului Afacerilor Interne.

Comenteaza