Rafila spune că sunt negocieri "complicate" pentru a mai tăia din dozele de vaccin anti-COVID: "Sunt sute de milioane de euro"

Rafila spune că sunt negocieri "complicate" pentru a mai tăia din dozele de vaccin anti-COVID: "Sunt sute de milioane de euro"

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat, marţi, că a avut negocieri "complicate" cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai producătorilor de vaccinuri anti-COVID privind reducerea cantităţii de doze pentru România.

"Am avut negocieri complicate cu cei de la Comisia Europeană şi de la producători. Sper ca aceste negocieri să ajungă în curând la un final, negocieri legate de faptul că noi de la una dintre companii care produce vaccinul pe bază de ARN mesager trebuia să primim anul acesta 11,2 milioane de doze şi este puţin probabil să folosim această cantitate. De la celălalt producător există o cantitate restantă din anul 2021 de 4,5 milioane. Sunt sute de milioane de euro", a explicat Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.

Ministrul și-a exprimat speranţa ca aceste negocieri să ajungă la final în curând.

"Dacă vom putea să finalizăm această reducere de cantităţi, noi suntem gata să găsim şi calea juridică, pentru că este o cale juridică de urmat care nu este de rutină. Nu poţi, de exemplu, să închei un contract în care să plăteşti integral în avans o anumită cantitate de produse, nu neapărat de vaccin", a adăugat Rafila.

Comenteaza