Scădere la jumătate a numărului de noi infectări la Cluj, dar încă 9 decese/ Câte teste s-au făcut

Scădere la jumătate a numărului de noi infectări la Cluj, dar încă 9 decese/ Câte teste s-au făcut

În spitalele din Cluj sunt internate aproape cinci sute de persoane depistate cu noul coronavirus, iar câteva zeci dintre acestea sunt în stare gravă la ATI.

585 de clujeni au fost confirmați cu COVID-19, în ultimele 24 de ore, cu 548 mai puține cazuri față de raportarea anterioară.

La Cluj s-au făcut sîmbătă 2.361 de teste, cu circa 1.333 mai puține decât vineri. Este vorba despre 303 diagnostic grupe de risc, 221 teste efectuate la cerere și 1.837 teste rapide. Până în acest moment, în județ s-au realizat 1.067.925 de teste.

În acest moment, în spitalele din Cluj sunt internați 490 de pacienți diagnosticați cu COVID-19, dintre care 68 la Terapie Intensivă.

Au fost vindecați și externați 12.046 de pacienți, din care 8.574 din județul Cluj.

Pe de altă parte, au mai murit nouă persoane diagnosticate cu virusul, astfel că numărul deceselor COVID a urcat la 1.940, din care 1.184 al unor bolnavi din județul Cluj.

Rata incidenței pe județul Cluj a scăzut la 26,84 la mia de locuitori (vezi situația în Cluj-Napoca).

Comenteaza