Sindicaliştii din sănătate nu renunţă la PROTESTE. Anunţul, după discuţiile de la Guvern
"Programul de pichetări al Sanitas continuă, nu avem niciun motiv să întrerupem protestele", a declarat un lider de sindicat după discuţiile de la Guvern.
Principalele revendicări ale Federaţiei sunt: modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea bugetarilor în sensul eliminării inechităţilor şi rezolvării omisiunilor; un Regulament de sporuri echitabil şi nediscriminator; renunţarea la plasarea contribuţiilor sociale în totalitate din sarcina angajatorului în cea a angajatului; recâştigarea tichetelor de masă începând cu 1 ianuarie 2018.
Vineri va fi pichetat sediul Ministerului Finanţelor Publice, urmând ca pe 19 octombrie să aibă loc un miting al membrilor SANITAS în Capitală. În funcţie de rezultatul acestor acţiuni, Consiliul Naţional SANITAS va decide asupra radicalizării viitoarelor proteste, inclusiv declanşarea grevei generale.
Şi Serviciile de Ambulanţă din toată ţara au declanşat o acţiune de protest la nivel naţional, pe maşini fiind puse afişe prin care se anunţă protestul iar angajaţii purtând panglici la piept. Reprezentanţii sindicatului Serviciilor de Ambulanţă susţin că salariile angajaţilor ar urma să scadă pentru că nu se mai pot acorda sporuri la nivelul stabilit de lege, acesta fiind principala nemulţumire. De asemenea, sindicaliştii cer şi înlocuirea integrală a parcului de ambulanţe.