Situație în premieră! Peste jumătate din cazurile COVID din ultima săptămână, la persoane vaccinate

Situație în premieră! Peste jumătate din cazurile COVID din ultima săptămână, la persoane vaccinate

Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat un nou raport săptămânal de supraveghere privind pandemia de COVID.

Conform raportului transmis miercuri, 23 februarie, de Institutul Naţional de Sănătate Publică, mai mult de jumătate din cazurile COVID înregistrate în ultima săptămână au fost la persoane vaccinate. Astfel, în săptămâna 14 – 20 februarie, 49,8% din cazurile confirmate, iar 50,2% la persoane vaccinate. Dintre cei vaccinați care s-au îmbolnăvit, 47% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de 6 luni de la ultima doză, precizează INSP.

Totodată, 83,7% dintre decesele raportate au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate.

De asemenea, aproape 44% din totalul cazurilor de COVID din ultima săptămână au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Timiş, Cluj, Constanţa şi Ilfov, iar 29,2% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti şi judeţele Prahova, Bihor, Iaşi şi Constanţa.

Conform INSP, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 86,1% din totalul deceselor au fost la persoane de peste 60 de ani, iar 93,4% din cei decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată. 54,6% dintre pacienții cu COVID care au murit erau bărbați.

Comenteaza