Tătaru: Urmează o lună cu mai mulţi factori care pot duce la creşterea cazurilor. Vom evalua și capacitatea spitalelor de pediatrie
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Aug 2020, 12:26
- Sănătate
- Ascultă știrea
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a declarat vineri că, în septembrie, numărul cazurilor de COVID-19 ar putea crește ca urmare a redeschiderii unor activități, precum restaurantele din spații închise, dar și a școlilor.
Nelu Tătaru spune că, având în vedere reluarea activităţii şcolilor, precum şi a restaurantelor şi instituţiilor de cultură, este de aşteptat ca numărul cazurilor de COVID-19 să crească în următoarea perioadă.
"Urmează o lună septembrie, o lună cu mai mulţi factori care pot duce la o creştere a numărului de cazuri, în consecinţă a creşterii transmiterii comunitare. Luni va fi o ultimă zi înainte de reluarea activităţii în unităţile de deservire cu capacitate închisă, teatre, cinematografe, tocmai în acest context evaluăm capacitatea spitalelor de a putea gestiona o eventuală creştere. Repet ce spunem în ultima perioadă, această pandemie nu se tranşează în spitale, se tranşează în prespital, acolo unde trebuie avută grijă să respectăm acele precauţii pentru a avea o transmitere comunitară scăzută şi implicit un număr mic de cazuri de la o zi la alta. Noi suntem capabili să adaptăm numărul de paturi, terapii intensive, unităţi modulare, dar să nu forţăm această limită pentru a nu colmata sistemul medical (...) În următoarea perioadă vom evalua şi spitalele de pediatrie pentru a putea avea şi capacitatea lor în eventualitatea creşterii numărului de cazuri odată cu deschiderea şcolilor", a declarat ministrul Nelu Tătaru, vineri, la Sfântu Gheorghe.