Medic, despre "cazul Nelu Tătaru": "Se întâmplă din nou! Justiţia şi presa îşi unesc forţele pentru a destabiliza corpul medical"

Medic, despre "cazul Nelu Tătaru": "Se întâmplă din nou! Justiţia şi presa îşi unesc forţele pentru a destabiliza corpul medical"

Medicul Ştefan Bușnatu, prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila”, afirmă despre cazul medicului Nelu Tătaru, acuzat  de luare de mită, reprezintă un nou atac la adresa corpului medical.

Medicul afirmă într-o postare pe Facebook că acuzele aduse fostului ministru al Sănătății, dr. Nelu Tătaru, este o nouă încercare de destablizare a corpului medical, un ”atac programatic doar cu miză politică – fără a se gândi la impactul acestuia asupra societăţii”.

”Se întâmplă din nou! Justiţia şi presa îşi unesc forţele pentru a destabiliza corpul medical, de data asta cu un caz care atinge un punct sensibil: recunoştinţa pacienţilor. Dr. Nelu Tătaru, fost ministru al sănătăţii, este acuzat că a primit „şpagă” sub formă de ouă, găini şi mici sume de bani de la pacienţi care i-au mulţumit după ce le-a salvat vieţile. E revoltător cum un gest uman, care reflectă aprecierea sinceră a celor vindecaţi, ajunge să fie tratat drept o infracţiune şi mediatizat de toată media. Nu vorbim aici de pretenţii financiare pentru a avea acces la actul medical, ci de acea mulţumire profund umană, acele gesturi de recunoştinţă”, a scris Ștefan Buşnatu pe Facebook, potrivit News.ro.

Medicul aminteşte că, în urmă cu câţiva ani, a tras un semnal de alarmă personal despre ”şpagă”, când un pacient a încercat obsesiv să îi ofere bani.

”Am refuzat categoric, iar asta a devenit o problemă pentru amândoi aproape ajungând în conflict. La acel moment am semnalat necesitatea de a structura si ameliora accesul la servicii medicale pentru a nu mai lăsa impresia oamenilor că nu au acces la medic pentru că nu au dat ceva. ORICUM NIMENI NU A ŢINUT CONT DE NIMIC ŞI ATUNCI AM DECIS SĂ ÎMI FAC O PLATFORMĂ PROPRIE PENTRU PROGRAMAREA TUTUROR PACIENŢILOR DIN ŢARĂ - PENTRU A ARĂTA UN MODEL DE TRANSPARENŢĂ”, relatează Busnatu.
 
În cazul lui Nelu Tătaru, el califică drept ”o mizerie absolută” să transformi o expresie de recunoştinţă în infracţiune, arghumentând că ”cei care sunt vinovaţi de adevăratele abuzuri scapă, în timp ce medicii care îşi fac treaba cu pasiune şi dedicare sunt târâţi în noroi” şi ”când intri în noroi nu te mai spală nimeni”.

”Cazul Dr. Tătaru reprezintă doar un alt exemplu al atacurilor la adresa corpului medical – atac programatic doar cu MIZĂ POLITICĂ – fără a se gândi la impactul ACESTUIA ASUPRA SOCIETĂŢII. În situatia de faţă această justiţie işi bate joc de noi toti efectiv, generând un nou val de destabilizare a corpului medical în ochii populaţiei printr-o abordare în asociere cu presa niste parteneri de incredere foarte morali care incaseaza milioane de euro din banii noştri publici ca să organizeze discuţii electorale”, afirmă Ştefan Buşnatu, medic primar cardiolog.

El se declară extrem de dezamăgit de tot ce vede în jurul său, subliniind că asteaptă cu mare interes să vadă cum se va soluţiona acest caz şi cine va fi tras la răspundere pent această abordaare dacă medicul Nelu Tătaru va fi gasit nevinovat.

”Este o lovitură dură şi nedreaptă pentru toate cadrele medicale care încă îşi fac meseria cu conştiinţă, iar asta nu face decât să accelereze exodul tinerilor talentaţi din ţară. Însă până vom afla marele adevăr ii voi ruga pe sfinţii părinţi pe şi pacienţi pe care am avut placere şi emoţia să îi tratez, să vina şi să le înapoiez icoanele foarte valoroase si deosebite pe care mi le-au oferit cu lacrimi în ochi pentru a-mi oferi protecţie cereasca si putere de muncă. Nu de alta că altfel probabil ca mă voi trezi în curând cu DNA că va veni şi le va lua şi cine ştie, voi mai fi şi pus sub acuzare. Se pare că sunt puşi pe fapte mari justiţiarii! Şi e mai bine să prevenim decât să tratăm, cum zic eu întotdeauna! NU AVEM VIZIUNE, NU AVEM DIRECŢIE, NU SUNTEM OAMENI!”, conchide medicul Ştefan Busnatu.
 
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru s-a aflat joi dimineaţă la sediul DNA Iaşi, pentru acuzaţii de luare de mită, după ce ar fi primit, în decurs de 3 luni, bani şi alimente, de la zeci de persoane. La ieşirea de la audieri, dr. Nelu Tătaru s-a declarat nevinovat.

Comenteaza